|
Buzu a spus cu cît vor fi indexate pensiile din 1 aprilie
De la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 4,2%, deși în decembrie 2023 autoritățile au anunțat că în 2024 rata de indexare va fi 6%.
Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, autoritățile mențin puterea de cumpărare a pensionarilor prin majorarea pensiilor. Alexei Buzu spune că de la începutul mandatului guvernării PAS pensia minimă a crescut cu 120%, iar cea medie cu 70%, notează IPN.
Potrivit legii, pensiile sînt indexate la 1 aprilie cu rata inflației înregistrată la finalul anului trecut. Indexarea are loc pentru a racorda valoarea pensiilor la creșterea prețurilor. Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că în acest an pensiile vor fi indexate cu 4,2%. Se întîmplă în condițiile în care, anul trecut, autoritățile anunțau pentru 2024 o rată de indexare de 6%.
„Datele cu privire la inflație, la sfîrșit de an, arată că avem o inflație de 4,2%, aceasta va fi rata de indexare a pensiilor în acest an. Anul trecut pensiile au fost indexate cu 15%. Dar cum a apărut această cifră? Pensiile s-au indexat doar cu cît au crescut încasările la bugetul asigurărilor sociale în 2022 față de 2021. Este adevărat, anul trecut am avut o inflație extrem de mare, o inflație pe care Republica Moldova n-a avut-o în ultimii 20 de ani. Dar totuși, în final, noi am protejat puterea de cumpărare. De la începutul mandatului acestui Guvern, atît pensia minimă, cît și pensia medie au crescut mai mult decît rata inflației”, a spus Alexei Buzu în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.
Alexei Buzu spune că anul trecut, prin derogare de la lege, pensiile au fost indexate cu 15% în loc de 30%, întrucît nu existau fonduri suficiente pentru o indexare la valoarea inflației. Totuși, potrivit ministrului, pensionarii și-au menținut puterea de cumpărare pentru că pensiile au fost majorate considerabil în ultimii ani.
„Am schimbat legislația, în legislație avem prevederi clare care leagă creșterea pensiilor de creșterea economică. Dacă vom avea creștere economică și pensiile vor crește. Noi am crescut pensia minimă cu 120%, pensia medie a crescut cu 70%. Deci, ambele au crescut peste rata cumulativă a inflației. Cu siguranță, pensia este în continuare mică. Nu cred că există o persoană mai nemulțumită de inadecvarea pensiei din Republica Moldova decît ministrul Muncii și Protecției Sociale și tatăl său, care de fiecare dată cînd mă vede mă întreabă de ce pensia lui este atît de mică”, a mai spus ministrul Muncii și Protecției Sociale.
În 2024, în Republica Moldova, 530.643 de pensionari primesc pensia pentru limita de vîrstă.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 40 locuitori
Ciobanovca este un sat din cadrul comunei Grinăuți, raionul Rîşcani. Satul este situat la 35 km de orașul Rîșcani și la 162 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 40 de locuitori. Satul Ciobanovca a fost înființat în secolul XX.
Comments
(0)