|
Dumitru Diacov: ”Tactica de a-i face cu ou și cu oțet pe cei care nu sînt ca tine este una greșită”
Atît în Transnistria, cît și în UTA Găgăuzia trăiesc cetățeni ai Republicii Moldova care au aceleași drepturi ca și noi și aceste drepturi trebuie protejate.
Opinia aparține fostului deputat PDM, Dumitru Diacov și a fost expusă în cadrul unei emisiuni televizate.
”Dacă noi privim atent ce se întîmplă în jurul nostru noi vedem că avem o situație neobișnuită, avem o nervozitate neobișnuită în Republica Moldova. Nu există acest dialog de care se vorbește mult timp și există aceste învinuiri reciproce. Pe de o parte Guvernarea toți hoți, bandiți și așa mai departe și ceilalți cataloghează în felul său guvernarea. Nu cred că este posibil să mobilizezi o societate la niște lucruri grandioase așa cum noi ne propunem sarcina, trăind într-o astfel de atmosferă. Eu cred că noi trebuie să facem tot ce e posibil ca și Guvernarea să se întoarcă cu fața spre oameni, ca și Guvernarea să discute nu contează îs găgăuzi, îs bulgari sau altă naționalitate. Indiferent de acest aspect ei sînt cetățeni ai Republicii Moldova. Foarte des urmărim situația cînd la un canal TV vine un reprezentant al Guvernării și îi face cu ou și cu oțăt ba pe ăștia din Transnistria, ba pe cei din UTA Găgăuzia, nu este normal acest lucru pentru că acolo sînt cetățeni ai Republicii Moldova, ei au aceleași drepturi ca și tine și învinuirile aceste reciproce nu este normală”, a declarat Diacov.
Mai mult decît atît, acesta spune că speră ca atitudinea Guvernării să se schimbe pe viitor.
”De aceea eu sper că o să treacă acest val de emoții și o să ne așezăm la masa de negocieri. Tactica de a face cu ou și cu oțet pe cei care nu sînt ca tine este una total greșită”, a spus fostul deputat.
Source:
- Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
- Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
- Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
- Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
- АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
- МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Идея для сбора дождевой воды (Видео)
- Три кита знаменитой на весь мир системы педагога Антона Макаренко
- Мудрая притча о школе и воспитании
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1907
- Populația:
- 345 locuitori
Rassvet este un sat din cadrul oraşului Bucovăţ, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Strășeni și la 41 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 345 de locuitori. Satul Rassvet a fost întemeiat în anul 1907.
Comments
(0)