|
Stepaniuc, despre statutul de neutralitate: „Demnitarii noștri nu au înțeles pînă la urmă importanța acestei prevederi”
Chiar dacă statutul de neutralitate al Republicii Moldova este consfințit în Constituție, demnitarii care s-au aflat la cîrma țării în diferite perioade de guvernare, clasa intelectuală în ansamblu - nu au făcut prea multe pentru a consolida acest statut, inclusiv în plan internațional.
De această părere este fostul vicepremier Victor Stepaniuc.
Politologul a remarcat că neutralitatea este o problemă de suveranitate națională, de alegere a poporului nostru, iar chintesența viziunilor promovate de-a lungul istoriei este că moldovenii nu au vrut niciodată să fie atrași în războaie.
Acesta a adus drept exemplu calea urmată de Turkmenistan în consolidarea statutului său de neutralitate.
"Neutralitatea presupune într-un fel sau altul de fapt apărarea națională, securitate noastră. Da, noi nu vrem să ne implicăm în război, nu ne trebuie războaiele străine. Noi trebuie să avem acest statut și să-l respectăm, așa cum e în Carta ONU. Dar, ca clasă politică și ca clasă intelectuală, noi în sensul respectiv am făcut foarte și foarte puțin. Miniștri noștri și președinții noștri nu au înțeles pînă la urmă importanța acestei prevederi. Fiindcă dacă turkmenii, așa cum sînt ei, au avut înțelepciunea să meargă etapă cu etapă să-și spună statutul în fața Națiunilor Unite și să fie astăzi respectat, dar noi ce-am făcut? Noi, ca intelectuali, ca oamenii care au fost în funcții importante. Deși am argumentat, am scris scrisori...", a menționat Stepaniuc în cadrul Conferinței științifico-practice: „Neutralitatea Republicii Moldova – paradigmă cu valoare constituțională”.
Fostul vicepremier mai este de părere că Republica Moldova trebuie să adere la Mișcarea de Nealiniere, dar și alte convenții internaționale importante dacă își dorește recunoașterea acestui statut în plan international.
"Sînt convins că statutul care este în Constituție este desigur foarte bun. Și trebuie să-l tălmăcim dacă este statut foarte bun și noi sîntem membru al Națiunilor Unite, Națiunile Unite trebuie să ne recunoască după prevederile Constituției: sîntem un stat neutru. Dar, dacă se cere un statut fixat și recunoscut internațional de toate statele, aici trebuie să facem ca turkmenii, altă cale nici nu avem. Trebuie să mergem pas cu pas. Noi, de fapt nici la alte importante structuri internaționale nu am aderat, deși asupra acestui fapt cîndva președintele Voronin a insistat – aderarea la Mișcarea de Nealiniere. Apoi la două convenții care sînt legate cu Convenția de la Haga din 1907, ele azi sînt în vigoare, statele au aderat. Noi moldovenii nu am făcut-o", a mai explicat Stepaniuc.
Și organizarea unor conferințe internaționale la subiectul neutralității ar fi binevenite, spune fostul vicepremier, astfel încît însăți clasa intelectuală să atingă un compromis în această chestiune de importanță națională.
"De acord că trebuie de promovat niște conferințe internaționale ca să ne dumerim cum pregătim următoarea generație. Noi, pedagogii, trebuie să înțelegem că discuți cu tînărul și trebuie să-l pregătești pentru ziua de mîine", a mai menționat el.
Conferința științifico-practică: „Neutralitatea Republicii Moldova – paradigmă cu valoare constituțională” a fost organizată de Institutul Justiției Constituționale și a reunit mai mulți experți, juriști, politologi, precum și foști demnitari de stat.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1606
- Populația:
- 1902 locuitori
Popeştii de Jos este un sat şi comună din raionul Drochia. Popeştii de Jos este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 28 km de orașul Drochia și la 169 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1902 oameni. Satul Popeştii de Jos a fost menționat documentar în anul 1606.
Comments
(0)