|
Localităţile care vor primi subvenţii de la stat pentru dezvoltare
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a anunţat ieri decizia privind acordarea subvențiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR). Anterior, o comisie specială a evaluat și selectat proiectele investiționale depuse de autoritățile publice locale și entitățile juridice.
Potrivit AIPA, per total, au fost aprobate spre finanțare 178 de proiecte investiționale. „Este vorba de Măsura 1: „Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice rurale” – 13 proiecte investiționale, unde suportul statului va constitui cca 23,6 mln de lei (aproximativ 1,2 mln de euro); Măsura 2: „Dezvoltarea localității rurale” - 164 de proiecte investiționale, subvențiile fiind de cca 139,5 mln de lei; Măsura 3: „Diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole” - 1 proiect investițional, suportul financiar din FNDAMR constituind 0,5 mln de lei”, indică instituţia.
Din FNDAMR, 15 % sunt alocate pentru acordarea subvențiilor în avans în vederea îmbunătățirii nivelului de trai și de muncă în mediul rural.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1522
- Populația:
- 1913 locuitori
Drăguşenii Noi este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Horodca și Dragușenii Noi. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Hîncești și la 60 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1913 oameni. Satul Drăguşenii Noi a fost menționat documentar în anul 1522.
Comments
(0)