Episcopul Marchel: Membrii fostei alianțe vor fi excomunicați
Episcopul de Bălți și Fălești Marchel condamnă refuzul deputaților de a sprijini inițiativa de anulare a Legii cu privire la asigurarea egalității de șanse, propusă pe 23 mai, în timpul ședinței Parlamentului, și i-a amenințat cu excomunicarea.
"Doar 39 de deputați au sprijinit inițiativa, iar ceilalți au ales o altă cale de dezvoltare a țării – homosexualizarea. Noi nu vom tolera acest fapt și vom dezbate problema la adunarea generală a creștinilor ortodocși care va avea loc în viitorul apropiat. Deputații, timp de patru ani, s-au opus Bisericii și totuși au decis să ignore cerințele noastre creștine firești: ei au ales poziția în care excomunicarea este inevitabilă. Noi nu vrem asta, ei singuri s-au condamnat la autoexcludere din Biserică", a declarat episcopul Marchel.
Episcopul a subliniat că acești oameni "nu merită titlul de deputați", adăugînd că creștinilor le rămîne să aștepte, potrivit Mitropolitului Vladimir, cel puțin o lună. "Poate că ei totuși vor înțelege durerea sufletului creștin și își vor revizui deciziile. În caz contrar, vom fi nevoiți să-i excomunicăm din Biserică, ceea ce înseamnă că ei nu vor avea dreptul să participe la ceremoniile religioase: cununie, botez sau înmormîntare religioasă”, a avertizat episcopul.
După cum a declarat Mitropolitul Vladimir pe 19 mai, în timpul marșului gay-lor, în cazul în care Parlamentul nu va aboli legea în termen de o lună, ortodocșii vor organiza proteste zilnice.
Sursa: NOI.MD
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1930
- Populația:
- 10 locuitori
Chirilovca este un sat din cadrul comunei Halahora de Sus, raionul Briceni. Satul se află la o distanță de 14 km de orașul Briceni și la 223 km de Chișinău. Populația satului constituie 10 locuitori. Satul Chirilovca a fost întemeiat în anul 1930, trăgîndu-și denumirea de la numele primului gospodar stabilit în acea zonă.
Comments
(0)