|
Photo: unghiul.com |
Maia Sandu spune că nu se va întîmpla ca cetățenii să nu-și poată plăti facturile la gaz
Șefa statului Maia Sandu susține că nu se va întîmpla ca cetățenii să nu-și poată plăti facturile la gaz.
Acesta mai susține că, „compensațiile pentru caz vor fi distribuite mai cu strictețe pentru că sînt sînt oameni care au bani și ei pot să plătească facturile”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Novaia Nedelea” de la TV8.
„Așa ceva nu va fi. Noi am spus că guvernarea va ajuta. Pur și simplu anul acesta trebuie de mai lucrat la sistemul privind compensațiile la facturi. Vom face așa ca să fie mai strict împărțite aceste compensații. Pentru că sînt persoane care au mai mulți bani și cei care au mai puțini.
Anul trecut cred că au refuzat doar undeva 100 de persoane de compensații, Președintele, prim-ministru și cîțiva deputați din parlament. Dar în acest an trebuie să recunoaștem că sînt oameni care au bani și ei pot să plătească facturile la gaz. Anul acesta guvernul a lucrat mai mult la acest sistem și vor da aceste compensații doar oamenilor care chiar au nevoie”, a menționat Maia Sandu.
Martie este ultima lună de compensații la factura de gaz. Ministrul Muncii, Marcel Spatari a declarat că se lucrează la un mecanism nou de a ajuta familiile vulnerabile din punct de vedere energetic.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1775
- Populația:
- 1369 locuitori
Sărata-Răzeşi este un sat şi comună din raionul Leova. Sărata-Răzeşi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Leova și la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1369 de oameni. Satul Sărata-Răzeşi a fost menționat documentar în anul 1775.
Comments
(0)