|
Spînu: Din luna octombrie prețul gazului va scădea
Luna octombrie ar putea veni cu vești bune pentru situația energetică a Republicii Moldova. Potrivit contractului semnat cu Gazprom, din octombrie se modifică formula de calcul a prețului, fiind inversată ponderea valorii petrolului și gazelor naturale.
Vicepremierul Andrei Spînu spune că dacă Gazprom nu va rezilia unilateral contractul, noua formula va genera un preț de achiziție mai mic. În același timp, oficialul dă asigurări că Guvernul va ajuta cetățenii să facă față facturilor mari la gaz printr-un mecanism compex de compensații.
Andrei Spînu spune că Guvernul pregătește țara pentru sezonul rece al anului, luînd în considerare scenariul sistării complete a livrărilor de gaze naturale de către Gazprom. Vicepremierul spune că Guvernul pregătește stocuri de gaze naturale, iar în cazuri de urgență se va procura gaz la preț de piață.
„Încă din primăvară am achiziționat primele 24,5 milioane de metri cubi, iar în august am mai achiziționat încă 10 milioane. Prin lege statul este obligat să facă stocuri strategice, asta înseamnă că în cazul unei situații de urgență statul trebuie să aibă capacitatea de a interveni. Din calculele experților, această perioadă este de 5-10 zile. Deci, această cantitate ne ajunge pe minim 5, maxim 10 zile, în orice perioadă a anului. Suntem pe ultima sută de metri pentru accesarea creditului cu BERD. Primele 100 de milioane de euro vor fi folosite pentru achiziționarea stocurilor de gaz, celelalte 200 de milioane pot fi folosite la fel fie pentru asigurarea stocurilor sau, dacă Gazprom decide să sisteze livrările pentru Republica Moldova, va fi procurat gaz pentru a fi livrat cetățenilor și economiei. S-a făcut o precalificare a companiilor care pot livra gaze naturale, este vorba de 7 companii, care ar putea participa și un funcție de prețul pe care-l vor oferi, ar putea cîștiga aceste licitații”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale spune că, dacă Gazprom nu va renunța la contractul cu Republica Moldova, din octombrie prețul de achiziție ar urma să fi mult mai mic. Totuși, în condițiile incertitudinii totale generate de războiul din Ucraina, Andrei Spînu spune că Republica Moldova examinează și posibilitatea semnării unui contract de livrare a gazelor naturale cu Azerbaidjan.
„La 1 octombrie formula de calcul a prețului se schimbă. Dacă acest contract cu Gazprom nu va fi întrerupt unilateral de Gazprom, vom avea un preț mult mai bun începînd cu luna octombrie. Dar cetățenii trebuie să înțeleagă că situația dată nu este o consecință a acțiunilor sau inacțiunilor Guvernului, este o situație în care s-a pomenit întreaga Europă. Noi pregătim un pachet de compensații pentru gaz pentru că înțelegem că tariful va fi mare. Ne dorim diversificarea surselor. Suntem în discuții cu Romînia și Azerbaidjan cu care ne dorim să semnăm contract pe termen lung, adică de 10-15 ani pentru anumite cantități de gaz ca să nu avem contracte de la an la an”, a mai spus Andrei Spînu.
Recent, președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat că va depune o solicitare către ANRE privind ajustarea în creștere a tarifului la gaz pînă la 29 de lei pentru un metru cub. În prezent, consumatorii casnici achită un tarif de 22,99 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1898
- Populația:
- 494 locuitori
Elizavetovca este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Elizavetovca şi Boroseni. Satul Elizavetovca este situat la o distanţă de 12 km de oraşul Donduşeni şi la 251 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 494 oameni. Satul Elizavetovca a fost atestat documentar la 8 august 1898.
Comments
(0)