|
Photo: ceccarbusinessmagazine.ro |
Fermierii mici și mijlocii vor primi compensații integrale pentru acciza la motorina
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a trecut în revistă mai multe probleme cu care s-au confruntat agricultorii. Potrivit lui, este vorba despre un cumul de crize.
Prin urmare, autoritățile anunță despre elaborarea unui pachet de măsuri urgente pentru reducerea impactului negativ asupra agricultorilor.
Printre acestea: energetică a creșterii prețurilor la motorină, la resurse energetice, la gaze naturale, războiul de la graniță care a afectat lanțurile economice, vorbim despre interdicția de export în Federația Rusă și seceta, creșterea galopantă la îngrășăminte și fertilizanți.
„Din punctul de vedere al Ministerului, vorbim despre o agricultură sub-dezvoltată, axată în exclusivitate pe producerea de materie primă, care este vîndută la export cu prețuri foarte mici care nu permit creșterea economică nici a agenților, și nici a statului. Vorbim și despre tehnologii foarte vechi folosite inclusiv în prelucrarea solului, care aduce recoltă mică și scade competitivitatea cu alte state care demult au implementat tehnologii moderne”, a punctat Bolea.
O altă problemă evidențiată de Ministrul Agriculturii este lipsa sistemelor de irigații, care pe parcursul ultimilor ani a dus la stagnarea agricultorii.
„Elaborăm un pachet de măsuri urgente pentru reducerea impactului negativ asupra agricultorilor. S-a luat decizia de plată la 100% de costul accizei, și asta e 2 lei și 95 de bani la fiecare kg de motorină, pînă la cantitatea de 64 de tone de motorină folosită de un agent economic. Asta ar însemna că marea majoritate, 100% din agricultorii mici și mijlocii vor primi contravaloarea accizei la motorină în totalitate”, a spus ministrul Agriculturii.
Totodată, și procesatorii vor obține susținere din partea autorităților. Potrivit ministrului, în scurt timp va fi votată o decizie prin intermediul căruia, din fondul de rezervă a Guvernului se formează un Fond de 93 de milioane de lei pentru compensarea accizelor la păcură și motorină folosită în procesul de producere.
„Urmează să elaborăm proiectul și cu Ministerul Finanțelor, pentru a reuși să intervenim și pe această filieră de producere. Aici vorbim despre fabricile de procesare care pot trece de la gaz, la păcură”, a mai spus Bolea.
Potrivit directoarei interimare a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Diana Coșalîc, în acest an este o premieră cînd Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural constituie 1.750.000.000 lei.
„O astfel de sursă financiară ce provine direct doar din bugetul de stat, AIPA nu a mai gestionat. Sursele financiare se distribuie pe mai multe programe de susținere”, Diana Coșalîc.
Începînd cu anul 2010 AIPA a gestionat un singur program de susținere, însă pe parcursul anilor acestea au fost diversificate.
„Mai mult de 70% din sursele financiare deja au fost transferate pe contul producătorilor agricoli. Cele mai multe surse financiare, 80%, sunt orientate direct către producătorii care dezvoltă afaceri. Aceste surse au dezvoltat peste 3 mii de agenți economici care au solicitat sprijin financiar și au creat peste o mie de muncă”, a punctat
Un alt stimulent au fost proiectele Start-up, pe care le implementează AIPA începînd cu 2018, iar în 2022, pe conturile producătorilor agricoli au fost transferați 25 de milioane de lei. Astfel, prin intermediul proiectului sunt dezvoltate peste 60 de proiecte agricole.
„În acest an Guvernul a venit cu trei programe noi de susținere a agricultorilor și a dezvolta localitățile rurale: Rambursarea accizelor la motorină. Este în premieră, cînd AIPA implementează un astfel de mecanism. Pentru primul semestru au fost depuse 2.111 de cereri, iar cei care vor utiliza motorina pentru perioada de toamnă, pînă la 15 noiembrie vor putea să depună dosarul pentru al doilea semestru. Totodată, a fost implementat proiectul ce contribuie la îmbunătățirea funciară”, a mai punctat Coșalîc.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1613
- Populația:
- 2253 locuitori
Văratic este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Văratic este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la 27 km de orașul Rîșcani și la 207 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2253 de oameni. Satul Văratic a fost menționat documentar în anul 1613.
Comments
(0)