|
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 4 mai 2022 (LIVE TEXT)
15:12 // Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii: Trebuie să creștem capacitățile și pe calea ferată. De asemenea, capacitățile de transport pe Prut. La nivel de rețeaua de transport rutier, sînt de acord că pe termen lung aceste rețele de drum trebuie lărgite. Drumul spre Leușeni, este un proiect să extindem aceste porțiuni cel puțin la două benzi. Strategic vorbind, aceasta este calea pe care trebuie să mergem.
15:06 // Budeanschi: După cum s-a observat, în punctele de trecere a frontierei cu România se formează cozi, ele sînt pe de o parte generate de fluxul majorat de trafic din ultima perioadă, la bază stau doi factori – tranzacțiile noastre economice sînt tot mai mult îndreptate spre partea de Vest, exportul a crecut cu 37 la sută în acest an, pe lîngă aceasta s-a majorat tranzitul din Ucraina prin punctele de trecere a frontierei cu România, din cauza blocării comerțului pe porturile din Marea Neagră.
Vom iniția un șir de măsuri pe termen scurt, astfel încît să putem fluidiza transportul pe punctul Sculeni și Leușeni. De asemenea, avem cîteva măsuri de perioadă mai lungă de timp, neceistă o amenajare de infrastructură suplimentară.
15:05 // Premierul Natalia Gavrilița a cerut ministerului Finanțelor, Dumitru Budeanschi, să explice cauzele sporii fluxului de traversări la frontieră.
Ședința Guvernului Republicii Moldova din 4 mai 2022
-
Cu privire la cadre
- Privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 1420/2002 cu privire la filantropie și sponsorizare (număr unic 70/MJ/2022)
- Pentru aprobarea proiectului de lege privind modificarea unor acte normative (număr unic 482/MJ/2021)
- Cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (număr unic 651/MEI/2020)
- Cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1276/2018 pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă (număr unic 175/MMPS/2022)
- Pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 356/2015 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Organizarea pieței vitivinicole” (număr unic 472/MAIA/2021)
- Pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 266/2016 cu privire la lista serviciilor publice desconcentrate administrate în mod direct/din subordinea ministerelor și altor autorități administrative centrale (număr unic 69/MAI/2021)
- Cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1143/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea activității parcului pentru tehnologia informației (număr unic 188/ME/2022)
- Pentru aprobarea proiectului de hotărâre a Parlamentului privind modificarea Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1531/1993 (număr unic 592/MC/2021)
- Cu privire la modificarea Listei agenților economici cu drept de prelungire a termenului de plată a TVA şi a taxei vamale, pentru perioada ciclului de producere, dar nu mai mult de 180 de zile, la materia primă, materialele, accesoriile, ambalajul primar.
- Pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 283/2003 privind activitatea particulară de detectiv și de pază (IL 101/2022)
- Privind aprobarea Avizului asupra proiectului hotărârii Parlamentului pentru modificarea Hotărârii Parlamentului nr. 184/2021 cu privire la participarea contingentului Armatei Naționale în cadrul Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL)
- Cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii bugetului de stat pentru anul 2022 nr. 205/2021 (IL 68/2022)
- Pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege cu privire la stabilirea moratoriului asupra controlului de stat la întreprinderile micro, mici si mijlocii (IL 55/2022)
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1847
- Populația:
- 2877 locuitori
Mărăndeni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Mărăndeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 17 km de orașul Fălești și la 130 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2877 de oameni. Satul Mărăndeni a fost menționat documentar în anul 1847.
Comments
(0)