Peste 65 la sută din transferurile din străinătate în anul 2012 au provenit din Rusia
Ponderea transferurilor de mijloace băneşti din Rusia efectuate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova s-a ridicat în anul 2012 la 65,6 la sută din totalul remitenţelor de aproape 1,5 miliarde dolari SUA, comunică MOLDPRES cu referinţă la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).
Remiterile moldovenilor care muncesc în Federaţia Rusă au crescut în anul trecut ca pondere cu 4,1 puncte procentuale. Ei transferă acasă bani cîştigaţi în această ţară atît în ruble, cota căreia a crescut considerabil în ultimii ani şi a ajuns la 24%, cît şi în dolari SUA şi euro.
Un raport al Băncii Mondiale din anul trecut constata că „în contrast izbitor cu reducerea remitenţelor din Europa de Vest este creşterea fluxurilor din Rusia, care a beneficiat de preţuri la petrol ridicate în ultimii ani. Ieşirile de remitenţe din Rusia au urmat îndeaproape preţurile la petrol”.
În perioada dinaintea crizei, transferurile din Federaţia Rusă aveau o cotă de 1-3 la sută din total intrări de remiteri în Republica Moldova, însă după declanşarea crizei financiare în anul 2008 aceasta s-a dublat şi chiar s-a triplat. Mii de moldoveni au fost angajaţi în ultimii ani la lucrările de construcţie a complexelor sportive de la Soci, unde se va desfăşura Olimpiada de iarnă.
Estimări făcute publice acum un an relevă că în Federaţia Rusă munceau legal circa 240 mii de moldoveni, iar noul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Andrei Galbur, declara în ianuarie curent că „cifrele oficiale ale colegilor din Federaţia Rusă arată la patru sute şi ceva de mii”.
Circa 700 mii de moldoveni lucrează în străinătate, arată date ale Băncii Mondiale, informaţii confirmate de oficialităţi. Circa 135 mii de cetăţeni ai Republici Moldova muncesc legal în Italia, potrivit datelor oficialităţilor italiene. În Spania şi Portugalia muncesc aproximativ 30 şi, respectiv, 24 de mii de moldoveni.
BNM mai constată că în 2012 transferurile din Italia au avut o pondere de 9,1 la sută din total, din Israel – 5,4 la sută, din SUA – 4,9 la sută, din Franţa – 1,3 la sută. Transferurile din primele cinci ţări de provenienţă a transferurilor reprezintă 86,3 la sută din total.
În anul 2012, volumul total al decontărilor bancare de mijloace băneşti din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova s-a ridicat la 1 miliard 494,23 milioane dolari SUA, ceea ce este cu 3,5 la sută mai mult comparativ cu anul 2011.
BNM precizează că datele făcute publice de bancă nu includ transferurile efectuate prin intermediul băncilor din raioanele din partea stîngă a Nistrului, ceea ce face dificilă compararea statisticii BNM cu statistica-oglindă a altor ţări, notează MOLDPRES.
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1711
- Populația:
- 1907 locuitori
Teiu este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Teiu și Tocmagiu. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Grigoriopol și la 72 km de Chișinău. Populaţia satului Teiu alcătuia 1907 oameni în anul 2011. Satul Teiu a fost menționat documentar în anul 1711.
Comments
(0)