|
Libera circulație peste Nistru se menține pînă la sfîrșitul lunii mai
Autritățile de la Chișinău anunță că regimul circulației nestingherite în și dinspre localitățile, amplasate în stînga Nistrului și mun. Bender, va fi prelungit pînă în data de 1 iunie.
Acest lucru se datorează unei solicitări adițional remise prin canalul de dialog al oficiilor reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, informează responsabilii de la Guvern.
„Astfel, s-a reiterat că trecerea prin așa-numitele puncte de control transnistrene va fi permisă fără necesitatea respectării procedurilor aplicate pînă la finele lunii aprilie curent și în lipsa coordonărilor preventive cu „centrele de criză” locale”, anunță reprezentanții de la Guvern.
Inițial perioada de asigurare a acestui regim neîngrădit a fost confirmată de către Tiraspol în intervalul sărbătorilor pascale: 30 aprilie – 10 mai 2021.
„Chișinăul va interveni în continuare cu acțiuni prompte pentru a restabili libera circulație în mod permanent și cu respectarea regulilor de protecție individuală/în spațiile publice, în vigoare pe perioada pandemică”, se mai anunță în comunicatul de la Guvern.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1912
- Populația:
- 104 locuitori
Nicolaevca este un sat din cadrul comunei Zolotievca, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Anenii Noi și la 62 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 104 oameni. Satul Nicolaevca a fost înființat în anul 1912.
Comments
(0)