|
Guvernul Chicu demisionează
Prim-ministrul Ion Chicu a anunțat într-un briefing de presă că își va prezenta demisia din funcția de șef al executivului.
"Vreau să mulțumesc, președintelui Igor Dodon, pentru încrederea care mi-a dato anul trecut pe 24 noiembrie", a declarat Chicu.
Totodată, Chicu a declarat că după ce ieri au fost aprobate cele mai importante proiecte, care vor permite în viitor achitarea salariilor și a pensiilor, a venit momentul să fie lansată procedura de dizolvare a Parlamentului și anunțarea alegerilor anticipate.
Ion Chicu a mai spus că pe parcursul zilei de azi urmează să discute cu președintele ales Maia Sandu despre activitatea Guvernului în exercițiu.
Pe final, premierul le-a mulțumit colegilor la Guvern pentru activitatea în acest an complicat, dar și deputaților care au susținut Guvernul Chicu.
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a nunțat că ședința legislativului de astăzi, anunțată la ora 15:00 nu va mai avea loc dat fiind faptul că subiectul de pe ordinea de zi a fost epuizat.
Aceasta este o decizie asumată cu scopul de a declanșa alegeri anticipate parlamentare, spune Igor Dodon.
"În aceste condiții cînd este asigurată stabilitatea bugetară, financiară așa cum am promis am luat decizia la momentul potrivit de ași anunța demisia", a declarat Dodon.
Source:
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Античный фонтан Антонина (Видео)
- Трёхостровское огневище: тайна древнего кургана на берегу Дона (+Фото)
- Нездоровый образ жизни - удел малообразованных людей
- Изобретатель летающих тарелок - гениальный Шаубер
- 10 десять продуктов, которые могут помочь вашему телу хорошо пахнуть
- Изюм и вода помогают в чистке печени!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 370 locuitori
Sagaidac este un sat din cadrul comunei Bălţata, raionul Criuleni. Satul este situat la o distanţă de 23 km de oraşul Criuleni şi la 31 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 370 de oameni. Satul Sagaidac a fost întemeiat în anul 1910.
Comments
(0)