28 september 2020, 11:00 Moldovan reality views 3860
Ne putem aștepta la noi restricții în urma creșterii numărului de cazuri COVID-19
28 september 2020, 11:00 Moldovan reality views 3860

Ne putem aștepta la noi restricții în urma creșterii numărului de cazuri COVID-19

Situația privind răspîndirea infecției COVID-19 este ținută sub control, iar eventuale restricții nu vor fi impuse.

O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, după ședința cu conducerea de vîrf a țării.

"Sîntem îngrijorați de creșterea numărului de cazuri înregistrate săptămîna trecută, însă sistemul medical este pregătit, acesta face față în totalitate situației create", a declarat șeful statului.

Totodată acesta a menționat că în spitale rata de ocupare a paturilor este de 40% în cazul copiilor și de 75% în cazul maturilor.

"Locuri în spitale sînt. Medicii au tot de ce este necesar, medicamente, teste, consumabile sînt", a mai spus Dodon.

Totodată acesta a precizat că mai mulți deputați au fost diagnosticați cu COVID-19, prin urmare biroul permanent urmează să se întrunească în ședință și să hotărască stoparea sau continuarea activității legislativului.

"Nu examinăm stoparea activităților economici și vom gestiona situația în continuare, același lucru se referă și la sistemul educațional. Acele cazuri care sînt în școli și grădinițe vor fi examinate individual și la nivel regional se vor lua decizii cuvenite", a mai punctat Dodon.

Source: noi.md

Keywords:

coronavirus , restrictie

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1905
Populația:
200 locuitori

Ursoaia Nouă este un sat din cadrul comunei Tănătarii Noi, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Căușeni și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 200 de oameni. Satul Ursoaia Nouă a fost menționat documentar în anul 1905.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.