21 november 2012, 12:12 Moldovan reality views 3663
21 november 2012, 12:12 Moldovan reality views 3663

Moldova a trecut la cea de-a doua fază de implementare a Planului de liberalizare a vizelor

Republica Moldova a trecut la cea de-a doua fază de implementare a Planului de liberalizare a vizelor. Afirmaţia a fost făcută în cadrul unei emisiuni televizate de Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, informează MOLDPRES.

Potrivit lui Leancă, pe 19 noiembrie, Consiliul pentru afaceri externe ale UE a luat decizia de a permite Moldovei să treacă la faza evaluării condiţionalităţilor pe vize. "După formalizarea acestei decizii, în viitoarele luni, Moldova va fi vizitată de misiuni de evaluare şi, în baza rapoartelor acestora, se va stabili în ce măsura Republica Moldova îndeplineşte condiţiile pentru liberalizarea regimului de vize", a spus Leancă.

Şeful diplomaţiei de la Chișinău a menţionat că Moldova rămîne un caz de succes în cadrul Parteneriatului Estic şi în ultima perioadă a beneficiat de susţinerea mai multor oficiali europeni. "La finele lunii curente, la Chișinău va veni preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Oficialul vine să sprijine politic şi financiar parcursul ţării noastre", a afirmat Leancă.

Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova a fost aprobat de UE în decembrie 2010. Atunci, autorităţile de la Chișinău anunţau că moldovenii vor putea circula fără vize în UE pînă la finele anului 2012, notează MOLDPRES.

Keywords:

moldovenii , viza , Europa

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1903
Populația:
87 locuitori

Alexandrovca este un sat din cadrul comunei Plopi, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Cantemir și la 127 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 87 de oameni. Satul Alexandrovca a fost înființat în anul 1903.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.