|
Mașinile sub Euro 2 și Euro 3 nu vor mai avea dreptul să circule în București
Majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General al Municipiului București a votat joi proiectul primarului Gabriela Firea care vizează introducerea vinietei Oxigen din 2020 pentru mașinile sub Euro 4, iar mașinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul orașului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021. Proiectul a trecut cu 31 de voturi. Potrivit unui amendament propus de ALDE și aprobat, mașinile noneuro, Euro 1 și Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în București, iar pentru cele Euro 3 restricția este valabilă din 2024.
- pentru masinile electrice, hibride sau cu norma de poluare Euro 5 și Euro 6, accesul fără restrictii pe toate arterele;
- pentru cele cu norma de poluare Euro 3 și Euro 4, accesul este pemis pe toate strazile municipiului Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen; Restricția pentru Euro 4 se aprobă din 2021.
- pentru cele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2, accesul este interzis în Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen
Pentru mașinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 și 4 - 5 lei pe zi. Șoferii care nu au vinieta corespunzătoare vor fi sancționați cu amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei. Aplicarea sancțiunilor va fi făcută atît de polițiști și polițiști locali, cît și de "împuterniciți ai primarului general".
Următoarele categorii de autovehicule sînt exceptate:
- cele electrice și hibrid
- scuterele și motocicletele
- cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilități
- cele destinate transmisiunilor radio și tv
- autovehiculele aparținînd poliției, pompierilor, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apararii Naționale, unitatilor speciale ale Serviciului Romîn de Informați și ale Serviciului de Protectie și Pază, Servicului de Telecomunicatii Speciale, Servicului de Informatii Externe, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public,
- servicile publice comunitare pentru situații de urgență
- Societatea Națională de Cruce Roşie din Romînia
- servicile de ambulanță
- Societatea Transport Bucuresti STB
- cele utilizate la intervențiile la căile de comunicație și rețelele edilitare
- cele istorice, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului
- cele preväzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care Romînia este parte.
Se defineşte Zona de Acțiune pentru Calitatca Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ța Victoriei - bd. Iancu de Hunedoara - şos. Ştefan cel Mare str. Polonă - str. Mihai Eminescu - str. Traian bd. Nerva Traian - bd. Gheorghe Şincai - str. Lînăriei - Calea Şerban Vodă-bd. Märäşeşti - str. Mitropolit Nifon- bd. Libertății - Calea 13 Septembrie şos.Pandurilor șos.Cotroceni -spl. Independentei - str. Știrbei Vodă - str. Berzei str. Buzeşti -p-ta Victoriei. "Incasarea tarifelor pentru achiziționarea vinietelor tip Oxigen se face de către structurile de specialitate ale Municipiului Bucureşti, cu atribuții în administrarea drumurilor publice și managementul traficului, direct sau prin distribuitori. Sumele provenite din încasarea vinietei tip Oxigen se fac venit la bugetul Municipiului Bucureşti şi vor fi folosite cu prioritate pentru lucrări, investiții şi proiecte din domeniul protectiei mediului şi al mobilității urbane, care contribuie direct sau indirect la îmbunătățirea condiților de transport și a calitäții aerului", se arata in proiectul de hotarare. În formă inițială a proiectului, doar mașinile care nu erau înmatriculate în București și Ilfov plăteau o taxa, iar cele sub Euro 3 nu aveau deloc acces în centrul orașului.
Primarul General, Gabriela Firea: "Ma bucur ca astazi, impreuna cu majoritatea din Consiliul General care a votat acest proiect, am facut un pas urias pentru sanatatea bucurestenilor si ne-am aliniat oraselor europene care iau masuri clare pentru diminuarea poluarii! Este vorba despre introducerea vinietei OXIGEN pe care trebuie sa o plateasca masinile intens plouatoare care circula in Bucuresti si care este menita sa contribuie la sanatatea noastra si a copiilor nostri! Bucurestiul este pe locul 6 in topul celor mai poluate orase din Europa, si pe locul 4 in topul celor mai poluate orase din Romania (dupa Iasi, Cluj-Napoca si Brasov), de aceea sînt necesare masuri concrete de imbunatatire a calitatii aerului! Dezvoltarea si modernizarea transportului public, care este acceptata in unanimitate ca solutie pentru mobilitatea urbana in secolul 21, nu poate avea efectele scontate fara masuri concomitente de descurajare a traficului cu autoturisme. Degeaba dublam numarul de vehicule ale STB, daca ele vor sta blocate in trafic! Reamintesc faptul ca, in ceea ce priveste modernizarea transportului public, in prezent sînt deja 400 de autobuze noi pe strada, Euro 6, iar anul viitor vor sosi in Capitala 130 de autobuze hibrid, pentru care deja avem semnat contractul cu Mercedes. Se vor mai achizitiona 100 de troleibuze, 100 de tramvaie si 100 de autobuze electrice, pentru care sîntem in etapa finala a procedurilor de licitatie".
Grupurile PNL și USR au votat împotrivă.
Cătălin Deaconescu, consilier PNL, a declarat că primarul Gabriela Firea nu își asuma prin proiect cu cît se va reduce poluarea după aplicarea vinietei, iar proiectul nu a stat suficient în dezbatere publică.
"Interziceți un drept de proprietate, le interziceți oamenilor să intre în anumite ore cu mașina în centrul orașului, dar nu spuneți unde sîntem și unde trebuie să ajungem. Trebuia o dezbatere foarte serioasă care să dureze mai mult timp. Măsura trebuia aprobată etapizat. Ascunde o taxă de congestie, nu mai aveți bani la buget", a declarat Deaconescu.
Ciprian Ciucu, consilier general PNL, a declarat că degeaba se introduce această taxă dacă primăria nu oferă bucureștenilor alternative la autoturismul personal.
USR a votat împotrivă fiindcă amendamentele propuse de ei nu au trecut. Lista de amendamente USR:
- Se vor identifica zone exceptate de la plata vignetei pentru a facilita mobilitatea urbană durabilă, respectiv
- a) parcările de tip Park&Ride precum și accesul din exteriorul Bucureștiului către acestea.
- b) zona terminalelor mijloacelor de transport în comun care se află în proximitatea limitei teritoriale a Municipiului București și accesul din exteriorul Bucureștiului către acestea.
- Se acordă o perioadă de grație pentru interdicția de a intra în ZACA pînă la data de 1 ianuarie 2021 pentru autovehiculele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2 care sînt înmatriculate pe adrese din zona delimitată ZACA.
- Sumele provenite din încasarea vinietei tip Oxigen se fac venit la bugetul Municipiului București și vor fi folosite exclusiv pentru lucrări, investiții și proiecte din domeniul protecției mediului care contribuie direct sau indirect la îmbunătățirea condițiilor de transport în comun și a calității aerului precum proiecte din domeniul mobilitatii urbane alternative.
- Circulația autovehiculelor specificate în articolul 2 c) în ZACA constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 la 2000 de lei.
- În zona identificată ZACA se vor înființa benzi unice pentru transportul în comun cu darea în folosință 01.01.2020 pe următoarele străzi și bulevarde: Lascăr Catargiu, Magheru, Nicolae Bălcescu, I C Brătianu Demetru, I. Dobrescu, Știrbei Vodă, Splaiul Independenței, Splaiul Unirii, Dacia între Calea Victoriei și Piața Romană.
- Se împuternicește Primarul General să semneze un protocol cu Poliția Rutieră din București pentru asigurarea respectării benzilor unice pentru transportul în comun delimitate pe raza Municipiului București.
- În linie cu acțiunile identificate ca necesare în domeniul protecției mediului prin Planul Local de Acţiune pentru Mediu, respectiv, promovarea conştientizării publice a responsabilităților în domeniul protecției mediului şi creşterea sprijinului public pentru strategiile alese se demara o campanie de informare a populației privind valoarea în timp real a poluanților atmosferei din București.
- Pentru o comunicare eficientă a rezultatelor și pentru ajustarea pe viitor a parametrilor măsurii implementate conform acestei hotărîri, instituțiile responsabile menționate la Art. 10 vor organiza o dezbatere publică în luna septembrie 2020 prin care se vor prezenta rezultatele acestei măsuri pe primele 6 luni de aplicare. Se vor prezenta evoluția parametrilor de poluare măsurați în București, valorile investițiilor, a cheltuielilor de funcționare și a veniturilor din vînzare și amenzi, a sumelor cheltuite pe diferite obiective precum și statistici pe categorii de automobile care au făcut obiectul acestei măsuri. Datele vor fi prezentate cu cel puțin 5 zile înaintea dezbaterii publice.
- non-Euro 15
- Euro 1 - 15
- Euro 2 - 10
- Euro 3 - diesel - 7
- Euro 3 - benzina/GPL - 5
- Euro 4 - diesel - 5
- Euro 4 - benzina/GPL - 3
Source:
- Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
- Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
- Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
- Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
- АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
- МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Идея для сбора дождевой воды (Видео)
- Три кита знаменитой на весь мир системы педагога Антона Макаренко
- Мудрая притча о школе и воспитании
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1769
- Populația:
- 1235 locuitori
Harmaţca este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Harmaţca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Dubăsari și la 78 km de Chișinău. Populaţia satului Harmaţca alcătuia 1235 de oameni în anul 2011. Satul Harmațca a fost menționat documentar în anul 1769.
Comments
(0)