Întreprinzători de pe ambele maluri ale Nistrului vor beneficia de suport pentru dezvoltarea afacerilor
Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, cu sprijinul Programului "Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii", a lansat în oraşul Rîbniţa, două proiecte, prin intermediul cărora întreprinzători de pe ambele maluri ale Nistrului vor beneficia de suport pentru dezvoltarea afacerilor. La eveniment au luat parte peste 40 de agenţi economici, reprezentanţi ai asociaţiilor de business, administraţiei publice locale, informează MOLDPRES
Natalia Djandjgava, coordonator de proiect în cadrul Programului sus-menţionat, a familiarizat participanţii cu obiectivele acestuia, menţionînd că el include mai multe proiecte în sferele: dezvoltarea infrastructurii, ecologie/protecţia mediului, dezvoltarea societăţii civile şi dezvoltarea businessului. Principalul scop al proiectelor din domeniul economic este sporirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, valorificarea potenţialului de export, consolidarea încrederii şi intensificarea relaţiilor de colaborare dintre comunităţile de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului.
Referindu-se la primul proiect, "Oferirea serviciilor pentru susţinerea şi dezvoltarea businessului", Mihai Bîlba, şef al Direcţiei Relaţii Internaţionale a CCI, a subliniat că întreprinzătorii vor avea posibilitatea să participe la vizite de studiu în Polonia, Germania şi Austria, să-şi promoveze mărfurile pe piaţa europeană şi să-şi găsească parteneri de afaceri. "Businessmenii vor participa la forumuri economice, expoziţii internaţionale, mese rotunde, burse de contacte, vor vizita întreprinderi de profil. De asemenea, vor beneficia de servicii de consultanţă în afaceri, inclusiv pentru internaţionalizarea companiei", a precizat sursa citată.
Al doilea proiect, "Instruirea de afaceri", a fost prezentat de Victoria Cotici, director al Centrului de Formare Continuă al CCI. În cadrul acestuia vor fi organizate cursuri pe subiecte ce ţin de comerţul exterior, legislaţia vamală şi fiscală, alte teme relevante.
Galina Popic, director al "Intereconomiservice", întreprindere afiliată a CCI a Moldovei, a accentuat oportunitatea realizării proiectelor, ce constituie o premieră pentru regiunea din stînga Nistrului. "Pentru a pătrunde pe piaţa externă, agenţii economici trebuie să cunoască legislaţia, regulile şi cerinţele acesteia. Suportul respectiv va avea un impact pozitiv asupra mediului de afaceri şi asupra economiei în general", a menţionat aceeaşi sursă.
Prezent la eveniment, Eugen Berdnicov, membru al consiliului CCI a Moldovei, vicedirector al Combinatului de Ciment din Rîbniţa, a spus că proiectele sînt binevenite, deoarece oamenii de afaceri din regiune au nevoie de susţinere. "Instruirea şi schimbul de experienţă ne vor permite să preluăm bunele practici de peste hotare, să implementăm standardele internaţionale de calitate, să ne eficientizăm afacerea. Astfel, vom fi priviţi de pe poziţii egale de către potenţialii parteneri externi şi vom putea mai uşor să găsim noi pieţe de desfacere", a accentuat Berdnicov.
Proiectele se vor desfăşura pînă în mai 2013, iar prima vizită de afaceri, în Polonia, va avea loc în perioada 13-18 octombrie curent. Programul "Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii", cu o durată de 3 ani, este finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Obiectivul general al programului este de a contribui la promovarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale, notează MOLDPRES.
- Грандиозный концерт, посвященный великому композитору Иону Алдя-Теодоровичу ©
- Майя Санду отреагировала на гибель раввина, гражданина Молдовы, проживавшего в ОАЭ
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Замороженные лимоны спасут от ожирения, опухолей и диабета
- Антидепрессанты в наших мышцах (Видео)
- Если сломана лимфа система, то другие очистительные органы сильно перегружаются (+Видео)
- Грандиозный концерт, посвященный великому композитору Иону Алдя-Теодоровичу ©
- Подводный Стоунхендж переписал историю человечества (+Фото)
- Лучшие рецепты зубных порошков. Топ 12 рецептов
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1919
- Populația:
- 346 locuitori
Maiscoe este un sat din cadrul comunei Iliciovca, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Florești și la 154 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 346 de oameni. Satul Maiscoe a fost menționat documentar în anul 1919.
Comments
(0)