|
Popovici: Avem nevoie de un model funcțional pentru Academia de Științe
Realizarea misiunii stabilite de Guvern pentru AȘM de a fi consultantul strategic al acestuia în domeniul cercetării va fi dificilă, afirmă consilierul președintelui în domeniul Educației, Corneliu Popovici, citat de Noi.md.
Potrivit lui, această misiune va fi greu de implementat în lipsa unor pîrghii reale de a influența procesul de cercetare și inovare din țara noastră.
Consilierul este de părere că reforma în cercetare efectuată în ultimii ani a dus la lichidarea modelului Academiei de Științe a Moldovei, care a funcționat în perioada 1961-2017 și care și-a demonstrat vitalitatea.
„În momentul de față, AȘM nu mai este cel mai înalt for științific, statut pe care îl avea anterior sau pe care îl dețin, în țările lor, Academia Română, Academia de Științe din Rusia, Academia Nationala de Stiinte a Ucrainei, ci a fost redus la o simplă instituție publică. Astăzi AȘM nu mai are în componența sa diferite tipuri de organizații cu statut de membru instituțional, membru de profil, membru afiliat sau organizații auxiliare prin intermediul cărora își atingea obiectivele. AȘM nu dispune de acel patrimoniu care a fost acumulat pe parcursul deceniilor, fiind transferat Guvernului", a explicat oficialul.
Referindu-se la recomandarea premierului Pavel Filip către academicieni, de a se concentra nemijlocit pe știință, consilierul a remarcat că și această misiune va fi greu de realizat în lipsa unor pîrghii reale.
„Sper că după alegerea noului Președinte al AȘM și după ce își va începe activitatea noul Parlament se va reveni asupra modelului de funcționare a AȘM, fiind valorificată experiența națională de funcționare a celui mai înalt for științific, precum și experiența statelor vecine în domeniu", a subliniat Corneliu Popovici.
Menționăm că membrii Adunării Generale a Academiei de Ştiinţe vor alege astăzi, 9 aprilie, noul preşedinte al instituției. Candidatul pentru funcţia de preşedinte al Academiei, Ion Tighineanu, în interviul acordat presei, a spus că, daca va fi ales, va contribui la consolidarea unităţii comunităţii academice şi la atragerea tineretului în domeniul ştiinţific, relatează Radio Moldova Actualităţi.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1568
- Populația:
- 535 locuitori
Tăura Veche este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Satul are o suprafaţă de circa 1.28 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 7.24 km. Din componenţa comunei fac parte localităţile Tăura Veche și Tăura Nouă. Satul Tăura Veche se află la distanța de 24 km de orașul Sîngerei și la 116 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 535 de oameni. Localitatea a fost menționată documentar în anul 1568 cu denumirea Tăuri.
Comments
(0)