|
În ce situație pot fi declarate alegerile parlamentare nelegitime
Dacă pînă la 24 februarie, ziua în care vor avea loc alegerile parlamentare, unul dintre principalele partide va fi eliminat din cursă, atunci alegerile pot fi considerate nelegitime.
Șeful statului s-a referit la Partidul Socialiștilor, blocul electoral ACUM DA PAS și Partidul Democrat.
„Desigur, democrații singuri pe ei nu se vor scoate din cursă. Adică, teoretic, pot fi retrase fie PSRM, fie blocul ACUM. Indiferent care din aceste două formațiuni vor fi eliminate, eu voi considera că alegerile sînt nelegitime și voi îndemna cetățenii și partenerii externi să le recunoască drept nelegitime", a declarat Igor Dodon în cadrul unei discuții în direct cu cetățenii la postul de televiziune Accent TV.
Potrivit lui, în această situație, oamenii trebuie să iasă în stradă. Și dacă una din cele două formațiuni vor fi retrase, alegerile nu vor fi recunoscute nici în Vest, nici în Est.
Despre declarațiile făcute acum două zile de liderul Partidului Politic „Şor", Ilan Şor, despre faptul că Igor Dodon i-ar fi amenințat familia, făcînd presiuni asupra sa, șeful statului spune că nu intenționează să reacționeze. Igor Dodon spune că aceste declarații ar fi fost făcute la ordinul cuiva, lăsînd să se înțeleagă că ar fi vorba de liderul PDM, Vladimir Plahotniuc.
„Acesta este un politician concret, căruia i s-a dat ordin să lovească în președinte în speranța că ratingul socialiștilor va scădea. Pentru aceasta a fost făcut acest pas. De aceea, nu merită să acordăm atenție acestui lucru. Asemenea provocări vor fi și în continuare", spune șeful statului.
Liderul Partidului Politic "Şor", Ilan Şor, a declarat, într-o conferință de presă organizată pe 4 februarie, că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-ar fi amenințat familia, făcînd presiuni asupra sa. Ilan Şor a declarat că nu va ceda, iar dacă va fi nevoit, va face publice mai multe „momente picante" care îl vizează pe Igor Dodon.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec XIX
- Populația:
- 1011 locuitori
Huluboaia este un sat şi comună din raionul Cahul. Huluboaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Cahul și la 210 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1011 oameni. Satul Huluboaia a fost înființat în a doua jumătatea a secolului XIX.
Comments
(0)