17 january 2019, 15:35 Moldovan reality views 13324
Cum arată circumscripția efervescentă sau cum s-a extins timp de un an orașul Underland
17 january 2019, 15:35 Moldovan reality views 13324

Cum arată circumscripția efervescentă sau cum s-a extins timp de un an orașul Underland

Underland este un organism viu și, cum îi stă bine unui oraș care tinde să crească inteligent și sustenabil, rețeaua noastră urbană s-a mărit și ea, oferindu-ne mai multe posibilități de distracție.

Așa că, cei patru kilometri utilizați la evenimentele anterioare se vor transforma la ediția curentă în cinci kilometri de petreceri și muzică. Unicul festival subteran din lume Underland 2019 - Wine Carnival și-a luat la această ediție și un protector, pe Dragobete, mesagerul iubirii în casă și în suflet, dar și simbolul mult așteptatei primăveri.  Zeci de muzicieni, personaje rupte de realitate, artiști stradali vor fi sâmbătă, 23 februarie, gazdele celui mai așteptat carnaval teatralizat dedicat dragostei așa cum nu s-a mai văzut sub aceste meleaguri. Iar ca nu cumva să te pierzi printre labirinturile și poloboacele pline de dragoste, vrem să te familiarizăm, din timp, cu harta evenimentului:

Am îmbunătățit în acest an Planul Urbanistic Zonal cu o nouă galerie, care va adăposti sub pereții săi cinci puncte noi de atracție: Porțile Edenului, Galeria Amanților Renumiți, Dulapul cu Schelete, Cinematograful „Romantica” și Restaurantul Kiss.

E bine să știi că, odată ce vei păși cu dreptul hotarele orașului Underland,  La Crâșma „Sărutul fierbinte” vom topi gheața iernii și întâmpinăm toți oaspeții cu un pahar gratuit de izvar mirobolant, care trezește Amorul și Primăvara în inima fiecăruia!  

Prima stradă cu care va trebui să te familiarizezi va fi Șoseaua Dragobete, unde cel mai pupăcios oaspete de onoare al orașului subteran își va avea reședința pe durata Underland 2019 - Wine Carnival. Atenție mare! Poți deveni cu ușurință o „nouă jertfă” a mrejelor cunoscutului amorez. Tot aici, vom amenaja pentru tine cele mai trăsnite selfie points și photopoints cu care să te lauzii pe rețelele de socializare, iar în Bordeiul lui Dragobete vei afla cele mai ascunse taine ale orașului.

În cadrului evenimentului vei putea face o excursie gratuită în Muzeul subteran Cricova. Iar mai târziu, vei putea reveni chiar și pe băncile școlii unde vei avea oportunitatea să culegi diverse cunoștințe, participând la Școala Vinului, degustări cu somelieri cu experiență și cunoștințe vaste în domeniu.

Totodată, ne vom lărgi orizontul auzului muzical în preajma celor trei scene, unde vor evolua zeci de artiști: Scena Fierbinte, cea Inimii și a Pasiunii.

Și pentru că este o veritabilă sărbătoare dedicată Dragostei, oaspeții orașului nostru, cei îndrăgostiți sau cei fără de pereche, vor putea încheia căsătorii instante la Celula Societății, valabile pe durata evenimentului. Iar cei mai curioși de fire vor putea afla ce scârbă-n așternut au la Peștera Șamanului. 

Pentru a nu-ți pierde jumătatea printer oameni , îți promitem că vei trăi clipe de o tandrețe deosebită, într-o atmosferă absolut romantică la Disco Club „Cuprins”, cel mai mic disco din lume. Capacitatea clubului este de un cuplu, plus DJ-ul care va ține lumânarea cu cele mai dulci și sentimentale melodii.

Și pentru că cetățenii orașului Underland sunt cei mai sănătoși de pe mapamond, datorită „dietei cu vin”, dar și a faptului că sunt mereu îndrăgostiți, aceștia își vor putea măsura puterile la „Tirul lui Cupidon”.

Se va turna dragoste în pahare și la Jandermeria, acolo unde cei mai cuminți și necertați cu legea oaspeți vor fi „aspru” pedepsiți.

Grădinița „Fructul Pasiunii” va fi zona destinată copiilor. Aici, picii vor putea petrece timpul frumos printre o mulțime de jucării, ateliere gratuite și animatorii evenimentului.

Pe 23 februarie, gazda Underland 2019 - Wine Carnival, Dragobete, va avea grijă ca toți oaspeții săi să nu plece de la eveniment flămânzi, însetați sau fără vreo melodie fredonată pe buze. Vino să admiri noua infrastructură a unicului oraș subteran din lume și contribuie la dezvoltarea acestuia cu voie bună și zâmbete.

În costul biletului de 250 de lei intră:

  • Un pahar de izvar aromat la intrare;
  • Proiecții de filme mute de dragoste în cadrul cinematografului Cricova;
  • Vizită la Muzeul orașului subteran Cricova, cunoscut la nivel mondial pentru colecția sa legendară de vinuri;
  • Show spectaculos susținut de artiștii stradali, interpreți și colective muzicale din mai multe țări;
  • Participare la ateliere de creații muzicale și teatrale;
  • Accesul în toate cartierele tematice și la scenele orașului Underland;
  • Participarea la școlile de vin aflate pe teritoriul galeriilor subterane Cricova, cu degustații și sommelieri.

Copiii până la 12 ani vor avea acces gratuit la festival, iar cei mai mari vor avea acces la eveniment doar însoțiți de părinți și cu biletul de intrare.

Biletele pentru eveniment pot fi procurate la magazinul de firmă „Cricova”, de pe strada A.Șciusev 96, Combinatul de Vinuri „Cricova” sau online pe Afisha.md.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului sau pe www.underland.md

Evenimentul este organizat de PRofile Agency și Combinatul de Vinuri „Cricova”.

Partenerii media: Diez.md, Zugo.md, Agora.md, Noi.md, Unimedia.md, Moldova.org, Locals.md, Realitatea.md, Stiri.md, Timpul.md, Ea.md, Moldovenii.md, Unica.md, MADE.INMoldkorr.com, KP.md, TV8.md

Source: noi.md  

Keywords:

Cricova , oraș

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1925
Populația:
300 locuitori

Florica este un sat din cadrul comunei Coşcalia, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Căușeni și la 67 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 300 de oameni. Satul Florica a fost întemeiat în anul 1925.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.