|
Bugetul de stat pentru anul 2019 a fost votat de legislativ
Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019 a fost votat astăzi, în prima lectură, de către parlament, transmite MOLDPRES.
Documentul a fost prezentat de secretarul de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Vitalie Iurcu. „Bugetul a fost elaborat în urma consultărilor cu Fondul Monetar Internațional. Prognoza macroeconomică prevede că Produsul Intern Brut (PIB) în termeni reali față de anul 2018 va fi în creștere cu 4,0 la sută. Exporturile vor crește, în anul 2019, cu circa 13,1%, iar importurile - cu 9,4%. Fondul de remunerare a muncii se va majora în valori nominale cu 9,4%, iar salariul mediu lunar brut al unui salariat din economia națională se va majora și va ajunge la 6 975 lei”, a spus Iurcu.
Totodată, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a specificat că la baza proiectului de buget a stat prognoza dezvoltării economiei și obiectivele politicii fiscale și vamale pe anul 2019. „Conform estimărilor, în anul viitor, veniturile bugetului public național vor fi în creștere cu 9,4 la sută față de anul curent, cheltuielile – cu 9,7 la sută, deficitul bugetar atingînd nivelul de 2,7% din PIB față de 2,6% în acest an”, a afirmat Armașu.
Cu referire la veniturile bugetului de stat pe anul 2019, oficialul a declarat că acestea se preconizează a fi în sumă totală de 42 125,5 mil. lei, cu o creștere față de cel curent cu 5 203,5 mil. lei sau 14,1 la sută. 88,6 la sută din venituri provin din încasările din impozite și taxe, cu o creștere față de anul curent cu 12,6%. Intrările de granturi pentru susținerea bugetului și pentru proiectele finanțate din surse externe, se prognozează în sumă de 1 960,2 mil. lei. Alte venituri vor constitui 6,7%.
Cheltuielile bugetului de stat pe anul viitor se prevăd în sumă de 47 664,2 mil. lei, cu o creștere de 5 679,7 mil. lei sau cu 13,5 % comparativ cu cheltuielile prevăzute pentru acest an. Acestea sunt determinate de necesitatea asigurării financiare a priorităților ramurilor, conform documentelor de politici naționale și sectoriale.
Pentru fondul rutier vor fi alocate 1 024,1 mil. lei, pentru Programul de reparație a drumurilor publice naționale - 950 mil. lei, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural – 900 mil. lei, Fondul pentru Eficiență Energetică – 480 mil. lei, Fondul ecologic național - 289,9 mil. lei, Fondul național pentru dezvoltare regională - 220 mil. lei, Fondul de susținere a populației - 86,1 mil. lei și Fondul viei și vinului - 47,8 mil. lei.
Majorări de alocații sunt prevăzute pentru protecția socială - 2 207,0 mil. lei sau cu 29,9% mai mult față de anul curent, pentru servicii în domeniul economiei - 737,2 mil .lei sau cu 9,9% în creștere față de 2018, pentru învățămînt - 647,2 mil. lei sau cu 6,5% mai mult față de anul curent.
Deficitul bugetului de stat este estimat la 5 538,7 mil. lei și urmează a fi finanțat atît din surse externe, cît și din cele interne.
Conform estimărilor, soldul datoriei de stat la situaţia din 31 decembrie 2019 nu va depăşi 63 011,5 mil. lei, dintre care 59,1% - datorie de stat externă şi 40,9% - datorie de stat internă, înregistrînd o majorare cu 6 035,0 mil. lei faţă de valoarea precizată pentru sfîrşitul anului 2018.
Reprezentanți ai opoziției au criticat proiectul bugetului de stat și au remarcat că „actuala creștere a investițiilor ar fi foarte mică”. Aceștia au menționat că „bugetul ar fi constituit în baza suportului financiar din partea Uniunii Europene, iar în această situație ar exista riscul ca resursele să nu ajungă în țară, în cazul unei suspendări a finanțării”. Totodată, deputații democrați au mulțumit autorităților pentru buna administrare a domeniului economic și au apreciat creșterea exportului, a PIB-ului. La fel, aceștia s-au arătat optimiști față de prognozele pozitive. De asemenea, parlamentarii au solicitat alocarea unor sume suplimentare de bani pentru domenii precum: cultură, agricultură, dezvoltarea turismului și acordarea susținerii persoanelor cu dizabilități.
Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019 urmează a fi adoptat în lectură finală.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 230 locuitori
Cotovca este un sat din cadrul comunei Carmanova din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Grigoriopol și la 73 km de Chișinău. Populaţia satului Cotovca alcătuia 230 de oameni în anul 2001. Satul Cotovca a fost întemeiat în anul 1924.
Comments
(0)