|
“Unificatorul” a fost oprit. Traian Băsescu nu va primi cetățenia Moldovei
Justiția moldovenească i-a făcut un ”cadou” neplăcut lui Traina Băsescu, ex-președintele României , care la 4 noiembrie a împlinit 67 de ani.
La 7 noiembrie Curtea Supremă de justiție a pusc punct în dosarul privind cetățenia ex-președintelui României Traian Băsescu, lăsînd în vigoare decretul președintelui Igor Dodon de retragere a cetățeniei moldovenești a lui Traian Băsescu. Decizia este definitivă și irevocabilă.
“Sentința” lui Băsescu: o decizie politică sau juridică?
Soții Băsescu au cerut cetățenia Republicii Moldova la 8 martie,2016. Deși examinarea unor asemenea cereri, ca regulă, durează un an, cererea fostului președinte al României a fost examinată în regim prioritar: deja la 9 iunie, 2016 președintele de atunci Nicolae Timofti a semnat decretul respectiv.
Băsescu a fost cetățean cu drepturi depline al RM doar cîteva luni – la 3 ianuarie, 2017 noul șef de stat Igor Dodon a semnat decretul de retragere a cetățeniei moldovenești pe motiv că cetățenia republicii i-a fost acordată ex-președintelui României ilegal. Politicianul român s-a adresat în instanță. Dar judecătoria Botanica a respins acțiunea intentată de Băsescu împotriva lui Dodon ca fiind neîntemeiată. După care Curtea de Apel a lăsat în vigoare decizia primei instanțe. Acum iată că și Curtea Supremă, definitiv și irevocabil, a respins cererea lui Traian Băsescu de restabilire a cetățeniei Republicii Moldova. Nu i-a fost de folos nici flashmob-ul organizat în fața instanței de adepții Partidului Unității Naționale (PUN), al cărui președinte de onoare este Traian Băsescu.
Partenerul politic din Moldova al ex-președintelui român, Anatol Șalaru, a numit decizia instanțelor judiciare în dosarul Băsescu ”sentință”. ”După o păsuire pentru ”examinarea suplimentară” a cazului, magistrații au decis să confirme abuzul juridic al lui Igor Dodon și să recheme definitiv cetățenia celui care a pus Republica Moldova pe harta intereselor Uniunii Europene”, - a scris Șalaru pe pagina sa de pe Facebook.
Adepții lui Traian Băsescu consideră că este vorba despre o acțiune politică. Ei insistă că cetățenia moldovenească a fostului președinte al României a fost anulată cu încălcări, iar Nicolae Timofti i-a acordat lui Traian Băsescu cetățenia absolut legal.
Avocatul Andrei Bivol, care a reprezentat interesele lui Băsescu în instanțele moldovenești, a declarat că politicianul român a primit cetățenia moldovenească cu titlu de excepție pentru “meritele deosebite față de Republica Moldova”. Legea privind cetățenia conține un articol șiret - 24 (2) “Cazuri de cetățenie multiplă”. “În interesele Republicii Moldova și în cazuri excepționale cetățenii altor state pot obține și cetățenia Republicii Moldova printr-un decret al președintelui Republicii Moldova”, - spune el.
“Procedura legală este foarte clară și este evident, că prin revocarea cetățeniei președintele Dodon a încălcat-o . Iar faptul că judecătorii nu văd sau nu doresc să vadă niște fapte evidente, este o altă realitate. Dodon vrea să respecte legea prin abuz ”, - a declarat Andrei Bivol în luna mai, după ședința de judecată de la Curtea de Apel. Atunci el nu a exclus o adresare la CEDO, în caz că Curtea Supremă de Justiție a RM va lăsa în vigoare deciziile instanțelor inferioare și va refuza cererea lui Băsescu de restabilire a cetățeniei RM.
Și partea adversă face trimitere la același articol 24 (2) din legea privind cetățenia. El stipulează că în cazuri excepționale și în interesele RM, prin decret prezidențial, președintele țării poate oferi cetățenia Moldovei cetățenilor altor state. Dar! ”Dacă aceștia nu fac obiectul dispozițiilor p.p. а)-d) din art. 20”, - susține art. 24 (2).
Conform p.с) din art. 20 condamnările restante sau urmărirea penală reprezintă motiv pentru refuzul de acordare a cetățeniei Republicii Moldova. Se știe, că împotriva lui Traian Băsescu au fost pornite mai multe cauze penale. Punctul d) al art. 20 interzice categoric acordarea cetățeniei RM persoanelor care “ desfășoară activități menite să submineze securitatea statului, ordinea publică, sănătatea publică și morala ”. Iar Traian Băsescu nu numai că nu recunoaște legitimitatea Republicii Moldova, numind RM ”consecință directă a pactului ilegal Molotov-Ribbentrop”, dar consideră că unirea cu Moldova trebuie să fie cel mai important proiect al Bucureștiului – al treilea proiect ”fundamental” după aderarea României la UE și NATO.
“Legea cetățeniei interzice acordarea cetățeniei persoanelor care au fost condamnate sau se află sub urmărire penală, iar Traian Băsescu era pe atunci bănuit în mai multe cauze penale. Temei pentru revocarea cetățeniei este tăinuirea informației, iar el nu a anunțat despre aceste cauze penale ”, - a declarat anterior consilierul prezidențial Maxim Lebedinschii.
“Este o decizie politică sau una juridică? Faptul că președintele Dodon a anulat decretul predecesorului său privind acordarea cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu a fost, desigur, o decizie cu subtext politic, bazată de anumite încălcări ale legii. Dodon s-a folosit de ele și a avut tot dreptul, - crede politologul Vitalie Andrievschii. – Însă dacă acum Curtea Supremă ar fi decis că ceea ce a făcut Dodon a fost incorect, - asta ar fi fost o decizie nu juridică, ci politică, așa cum procedează adesea Curtea Constituțională. Dar Curtea Supremă a acționat strict în cadrul legal: la acordarea cetățeniei lui Băsescu s-a acționat în grabă și neglijent, fapt care i-a permis lui Dodon să semneze decretul de lipsire a lui Băsescu de cetățenie ”.
Continuarea articolului citiți pe Noi.md.
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1930
- Populația:
- 1100 locuitori
Cremenciug este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Cremenciug este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Căușeni și la 90 km de Chișinău. Populaţia satului Cremenciug alcătuia 1 100 de locuitori în anul 1989. Satul Cremenciug a fost întemeiat în anul 1930.
Comments
(0)