21 september 2018, 16:30 Moldovan reality views 11540
Numărul deținuților în penitenciare, în scădere
21 september 2018, 16:30 Moldovan reality views 11540

Numărul deținuților în penitenciare, în scădere

După șase luni de la intrarea în vigoare a legii privind umanizarea politicii penale, numărului deținuților plasați în penitenciare a scăzut, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției.

Potrivit unui raport al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la data de 1 iulie anul curent, în penitenciarele țării se aflau în detenție peste 7.300 de persoane, cu aproximativ 550 de persoane mai puține decît în aceeași perioadă a anului 2017, transmite IPN.

Totodată, în primul semestru al anului curent, și-au început termenul de detenție puțin peste 1.800 de persoane, în timp ce 1.920 de persoane și-au executat pedeapsa și au fost eliberate.

În prima jumătate a anului 2018, au fost eliberate din detenție, fiindu-le înlocuită partea neexecutată din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, 97 de persoane, față de 7 persoane în anul 2017. În aceeași perioadă de timp, au fost eliberate condiționat înainte de termen 260 de persoane, comparativ cu 115 în anul 2017.

Prin modificările aduse Codului Penal, Codului de Procedură Penală, Codului de Executare și Codului Contravențional, care au intrat în vigoare la 20 decembrie 2017, au fost implementate mai multe mecanisme de executare a pedepsei și eliminate mai multe blocaje.

Principalele modificări țin de fortificarea rolului instanței de judecată în individualizarea pedepsei, eliberarea condiționată înainte de termen, înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, condamnarea cu suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoarea.

Source: ipn.md

Keywords:

Penitenciar , deținuți

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1453
Populația:
2407 locuitori

Şirăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Şirăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Şirăuţi este situat la o distanță de 3 km de oraşul Lipcani, 31 km de oraşul Briceni şi 250 km de  Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2407 oameni. Atestat documentar la 1453, satul Şirăuţi s-a aflat timp îndelungat în proprietatea mănăstirii Putna.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.