|
Bugetarii vor primi compensații de la stat pentru procurarea locuinței
Guvernul a aprobat astăzi Regulamentul privind modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor pentru angajații din sectorul public, participanți în cadrul Programului de stat „Prima casă". Compensații din bugetul de stat vor putea primi angajații autorităților publice/instituțiilor publice finanțate integral de la buget, medicii și angajații instituțiilor de învățământ superior de stat cu autonomie financiară.
Potrivit proiectului, costul locuinței pentru care pot fi acordate compensaţii nu poate depăși 600 mii de lei. Creditul se va acorda pe o perioadă de maximum 25 de ani. Statul va achita jumătate din împrumutul luat pentru procurarea apartamentului, iar beneficiarii vor trebui să plătească cealaltă jumătate şi dobânzile. Pentru anul 2018, volumul de alocaţii prevăzut în acest scop constituie 20 milioane de lei, incluse în bugetul de stat pe anul curent. Suma respectivă va fi ajustată anual în funcţie de solicitările parvenite de la autorităţi publice şi resursele disponibile în buget, precizează Ministerul Finanțelor.
Poate deveni solicitant al compensației orice persoană care activează de cel puțin un an cumulativ în cadrul autorităților/instituțiilor publice fără întreruperi.
În prezent, este în vigoare programul Prima Casă, la care pot aplica cetăţeni cu vârsta de pînă la 45 de ani, angajați oficial și care nu au alte credite ipotecare. Legea prevede participaţia proprie iniţială la Program de cel puţin 10 la sută din preţul de procurare a locuinţei, restul creditului ipotecar, de rînd cu plăţile aferente, urmînd a fi achitat într-o perioadă de cel mult 25 ani.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1575
- Populația:
- 2052 locuitori
Ruseni este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Ruseni și Slobodca. Comuna este aşezată în partea de est a raionului Edineţ pe malul rîului Ciuhur, la o distanţă de 10 km de orașul Edineţ, la o distanţă de 15 km de staţia de cale ferată Rediul Mare şi la 210 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2052 de oameni. Prima atestare documentară a satului Ruseni din ținutul Hotin datează din 2 mai 1575.
Comments
(0)