|
Din 1 iulie se dă startul programului subvențiilor în avans pentru afacerile în agricultură
Tinerii și femeile care vor să inițieze afaceri în domeniul agriculturii vor putea solicita, începând cu data de 1 iulie, subvenții în avans din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Liviu Volconovici, precizează că din respectivul Fond se vor aloca 45 de milioane de lei. Autoritățile mizează pe crearea a 500 de noi locuri de muncă, în special în mediul rural.
Doritorii de a accesa subvenții în avans trebuie să elaboreze un plan de afaceri în baza căruia vor fi selectate proiectele. Cei care vor convinge autoritățile că au capacități să facă agricultură performantă și că vor deschide cel puțin un loc de muncă în sat, au șanse să primească subvenții în avans din partea statului. Vor fi acceptate proiecte de pînă la un milion de lei, în care statul va oferi o contribuție de 65%.
Pentru a obține suportul financiar aplicatul trebuie să aibă un plan de afaceri fezabil, investiția să fie amplasată într-o localitate rurală, proiectul ce urmează a fi realizat să nu depășească termenul de 24 de luni și să dețină legal bunul imobil pe care se realizează investiția. Nu trebuie aibă restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național și să nu fie afiliat unui alt producător agricol. Fiecare beneficiar eligibil poate depune, în următoarele două luni, dosarul la oficiul teritorial al Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură, în raionul unde își are sediul juridic și va realiza proiectul.
Potrivit directorului Agenției de Intervenții și Plăți în Agricultură, Nicolae Ciubuc, condițiile se extind asupra proiectelor start-up ce țin de investițiile pentru producerea legumelor și a fructelor pe teren protejat (sere, solarii, tuneluri), pentru utilarea și renovarea tehnologică a fermelor zootehnice, procurarea animalelor de prăsilă și menținerea fondului genetic al acestora, precum și pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltare şi procesare.
În următoarele două săptămâni reprezentanții AIPA vor desfășura o campanie de informare a potențialilor beneficiari.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1925
- Populația:
- 773 locuitori
Bilicenii Noi este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile lipovanca, Bilicenii Noi, Mîndreștii Noi. Localitatea se află la 15 km de oraşul Sîngerei şi la 109 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 773 de oameni. Satul Bilicenii Noi a fost atestat documentar în anul 1925.
Comments
(0)