|
Osemintele a 26 de ostași căzuți în Cel de-al Doilea Război Mondial, reînhumate (Foto)
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, au participat la ceremonia solemnă de reînhumare a osemintelor a 26 de ostași, căzuți în luptele pentru eliberarea Moldovei în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.
Dodon, Muhametșin, veteranii și detaşamentele de căutare, au depus flori la Complexul Memorial „Capul de Pod Şerpeni", cinstind astfel memoria ostașilor căzuți pe cîmpul de luptă. Despre aceasta a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele statului.
"Acest teritoriu a fost luat sub control de trupele sovietice în aprilie 1944 şi deţinut timp de 4 luni sub tirurile neîntrerupte ale inamicului. Acţiunile militare de la Şerpeni au avut un rol de diversiune înainte de lansarea operaţiunii ofensive Iaşi-Chişinău, în cadrul căreia a fost eliberată definitiv Moldova, și scoasă din război Romînia, astfel fiind schimbată fundamental situaţia din Balcani.
Noi nu-i vom uita nicicînd pe cei care, cu prețul propriilor vieţi, ne-au eliberat pămîntul. Vitejia și eroismul soldaților căzuți pentru eliberarea de sub ocupația fascistă nu trebuie ignorate, ele constituie o mîndrie națională a noastră.
Invit toţi cetățenii să participe la acţiunile organizate cu prilejul aniversării a 73-a a Marii Victorii.
Ţinem minte, ne mîndrim!", a scris președintele în postarea sa.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1964
- Populația:
- 720 locuitori
Grădiniţa este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Grădiniţa și Leuntea. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Căușeni și la 100 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 720 de oameni. Satul Grădinița a fost înființat în anul 1964.
Comments
(0)