|
Amenzile vor putea fi achitate în jumătate
Amenzile vor putea fi achitate în jumătate timp de 72 de ore din momentul înștiințării persoanei sancționate, potrivit unei decizii aprobate de Curtea Constituțională.
Curtea a declarat neconstituțională prevederea care permite achitarea în jumătate a amenzilor în primele 72 ore „din momentul stabilirii lor".
Judecătorul care a ridicat excepția de neconstituționalitate susține că, în realitate, cei amendați au la dispoziție mai puțin de 72 de ore pentru achitarea în jumătate a amenzii din cauza întârzierii livrărilor poștale, în cazul persoanelor care nu achită amenda pe loc.
Contestarea acestei prevederi din Codul contravențional are la bază un caz de pe rolul Judecătoriei Bălți privind o doamnă ce vindea produse alimentare la intrarea într-o piață din Bălți fără să aibă vreun permis în acest sens. După ce a primit scrisoarea prin care a fost anunțată că trebuie să plătească o amendă, reclamanta nu a avut timp să o plătească în jumătate, deoarece au trecut cele 72 de ore de la constatarea încălcării din cauza întîrzierii livrărilor poștale.
În urma pronunțării deciziei, Parlamentul urmează să opereze modificări în Codul Contravențional, astfel încît sintagma „din momentul stabilirii amenzii" să fie „din momentul înștiințării persoanei amendate".
Hotărîrea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1965
- Populația:
- 199 locuitori
Ruslanovca este un sat din cadrul comunei Vasilcău, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Soroca și la 152 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 199 de oameni. Satul Ruslanovca a fost înființat în anul 1965.
Comments
(0)