|
Gas Natural Fenosa atenționează cu privire la o escrocherie de proporții
Gas Natural Fenosa își atenționează clienții asupra faptului că un grup de șarlatani propun spre comercializare dispozitive dubioase, sub pretextul că ar contribui la economia energiei electrice.
Compania îi îndeamnă pe consumatori să fie precauți și să nu se lase înșelați de mesajele pe care le primesc în poșta electronică sau pe rețelele de socializare.
„Şarlatanii din spatele acestei scheme internaţionale de înşelătorie fac referinţă, pentru o mai mare "credibilitate", la decizii inexistente ale unor instituţii de stat în raport cu compania furnizoare de energie electrică privind achitarea unor amenzi exorbitante. Postarea conţine, de asemenea, imaginea contrafăcută a unei scrisori adresate unui aşa-numit „client" anonim de către un reprezentant al întreprinderii, care în realitate nu a fost expediată", se arată într-un comunicat al Gas Natural Fenosa.
Potrivit companiei, toate aceste acţiuni ilegale sînt înfăptuite de o rețea de escroci extinsă, care acționează atît în Republica Moldova, cît și în Ucraina, Federaţia Rusă şi alte ţări din regiune.
„Pentru evitarea eventualelor acţiuni de manipulare a consumatorilor de energie electrică, Gas Natural Fenosa solicită tuturor clienţilor săi să nu se lase înşelaţi de astfel de postări sau mesaje capcană şi să manifeste atenţie sporită în acest sens", se mai arată în comunicatul companiei.
Furnizorul își îndeamnă clienții să procure echipamentul necesar doar din reţele oficiale, care activează legal, cu respectarea tuturor normelor stabilite.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1594
- Populația:
- 2848 locuitori
Cruglic este un sat şi comună din raionul Criuleni. Cruglic este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Criuleni și la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2848 de oameni. Satul Cruglic a fost menționat documentar în anul 1594.
Comments
(0)