26 september 2017, 12:00 Moldovan reality views 8743
Poroșenko a promulgat controversata Lege a educaţiei
26 september 2017, 12:00 Moldovan reality views 8743

Poroșenko a promulgat controversata Lege a educaţiei

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat, luni seară, noua Lege a educaţiei, care limitează predarea în limbile minorităţilor naţionale, liderul ucrainean evidenţiind, totuşi, necesitatea respectării drepturilor tuturor comunităţilor etnice, anunţă Preşedinţia de la Kiev.

Preşedintele Ucrainei a promulgat Legea educaţiei, adoptată de Parlament (Rada Supremă) pe 5 septembrie. Adoptarea acestei legi va permite reformarea sistemului educaţional din Ucraina, îmbunătăţind calitatea şi competitivitatea generaţiei tinere, anunţă Preşedinţia Ucrainei într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

"Aceasta este una dintre cele mai importante reforme", a transmis Petro Poroşenko, observînd că legea consolidează rolul limbii ucrainene în procesul educaţional.

"În acelaşi timp, Petro Poroşenko a evidenţiat importanţa respectării cu stricteţe a drepturilor minorităţilor din Ucraina", precizează Preşedinţia de la Kiev.

"Ucraina a demonstrat şi continuă să demonstreze că are o abordare privind drepturile minorităţilor conformă cu obligaţiile internaţionale, compatibilă cu standardele europene, un exemplu pentru ţările vecine", a subliniat Petro Poroşenko.

Preşedintele Ucrainei a cerut Ministerului de Externe şi Ministerului Educaţiei să iniţieze consultări cu partenerii europeni, inclusiv cu reprezentanţii Consiliului Europei, pe tema educaţiei.

Preşedintele Romîniei, Klaus Iohannis, a anunţat săptămîna trecută contramandarea vizitei pe care o avea programată în Ucraina din cauza adoptării de către Parlamentul de la Kiev a noii legi a educaţiei. "O tematică neplăcută, această evoluţie din Ucraina, cu legea educaţiei. Am avut prevăzută o vizită în Ucraina pentru luna octombrie a acestui an, vizită pe care am pregătit-o în mai multe runde de discuţii cu preşedintele Poroşenko, ultima discuţie pe această temă am avut-o cu ocazia întîlnirii NATO de la Bruxelles. Am fost foarte, foarte neplăcut surprins de evoluţia din Parlamentul Ucrainei care, fără să anunţe partenerii - şi sîntem partenerii Ucrainei -, a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenţii reciproce şi, practic, această lege, dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităţilor la educaţia în limba maternă. Pe noi ne doare acest lucru", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Prin urmare, preşedintele Klaus Iohannis a anulat vizita în Ucraina, dar şi vizita pe care preşedintele Parlamentului ucrainean urma să o efectueze la Bucureşti. "Avem foarte mulţi romîni în Ucraina şi pot să vă spun că ideea mea cu vizita în Ucraina a fost, de fapt, să mergem împreună în zona Bucovinei ucrainene, ca să subliniem că ne preocupă. Acum vă daţi seama că această lege a venit într-un moment foarte nepotrivit şi întreaga abordare, după părerea mea, trebuie pusă în discuţie. În consecinţă, cînd am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina şi am contramandat şi primirea preşedintelui Parlamentului, care se anunţase pentru sfîrşitul lunii septembrie la mine, dînd astfel semnale diplomatice extrem de puternice. Anularea unei vizite prezidenţiale este un semnal extrem, extrem de dur", a mai spus Iohannis.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Klaus Iohannis atît pe căile diplomatice, cît şi verbal, direct preşedintelui Ucrainei, pe care şeful statului romîn l-a întîlnit cu ocazia reuniunii Adunării Generale ONU. "Întîmplarea a făcut că l-am întîlnit pe preşedintele Poroşenko pe holurile ONU şi normal că ne-am salutat şi i-am spus pe scurt aceste lucruri. I-am spus şi direct că nu voi face această vizită pînă cînd nu există un progres pe această lege a educaţiei şi că sînt foarte neplăcut surprins de această evoluţie, în condiţiile în care domnia sa avut o abordare, cel puţin faţă de mine, foarte deschisă, cînd a venit vorba despre romînii din Ucraina. Deci, am transmis această abordare pe care o am şi pe căi diplomatice şi, iată, şi direct preşedintelui Poroşenko. Şi-a continuat drumul foarte îngîndurat şi sper să reuşim să avem o abordare care permite romînilor din Ucraina perspectiva totuşi să-şi continue învăţămîntul în limba romînă", a precizat Iohannis.

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat, pe 5 septembrie, o nouă versiune a Legii educaţiei, care conţine impunerea de restricţii şcolilor ruse, ungare şi romîne. Minorităţilor etnice li se va permite să studieze în şcoli doar anumite materii în limbile native. Conform noului program educaţional, doar una sau mai multe materii pot fi studiate în instituţiile educaţionale în două sau mai multe limbi, limba statală, engleza sau altă limbă oficială a UE.

Source: mediafax.ro

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1863
Populația:
845 locuitori

Cîşla este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Cîşla este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţa de 12 km de oraşul Teleneşti şi la 102 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 845 de oameni. Satul Cîşla a fost menționat documentar în anul 1863.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.