|
Ofițerii SIS vor putea deține cetățenie dublă
Angajații Serviciului de Informație și Securitate (SIS) vor putea deține cetățenie dublă, potrivit unui proiect de modificare și completare a Legii privind statutul ofițerului de informații și securitate, aprobat astăzi în ședința Guvernului.
Proiectul legii a fost elaborat de Ministerul Justiției în vederea executării unei hotărîri a Curții Constituționale din 31 ianuarie 2017. Înalta Curte a constatat că interdicția ocupării unor funcții publice de către persoane cu multiplă cetățenie este neconstituțională. Statutul de cetățean permite persoanei să beneficieze de toate drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale consfințite de Constituție și legislația în vigoare. Legea privind Serviciul de Informații și Securitate, precum și statutul ofițerului din această instituție conține norme ce interzic pe perioada activității în serviciu deținerea cetățeniei unor alte state.
Documentul, aprobat de cabinetul de miniștri, prevede excluderea din Legea privind Serviciul de Informații și Securitate a prevederilor conform cărora „pe perioada activității în SIS colaboratorii nu pot deține cetățenia altor state". Totodată, din Legea privind statutul ofițerului de informații și securitate se exclud următoarele prevederi: „eliberarea din serviciu a ofițerului de informații se efectuează în caz de dobîndire a cetățeniei unui alt stat" și „în funcția de ofițer de informații poate fi angajată persoana care nu deține cetățenia unui alt stat".
Proiectul de lege urmează să fie remis Parlamentului spre examinare.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1736
- Populația:
- 1075 locuitori
Plopi este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Plopi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Rîbnița și la 132 km de Chișinău. Populaţia satului Plopi alcătuia 1075 de oameni în anul 2012. Satul Plopi a fost menționat documentar în anul 1736.
Comments
(0)