Mitropolia Moldovei este deranjată de faptul că experţii ONU sînt nemulţumiţi de „Statutul privelegiat al Bisericii Ortodoxe”
Mitropolia Moldovei este deranjată de faptul că reprezentantul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Heiner Bielefeldt, se arată îngrijorat de „statutul privilegiat al Bisericii Ortodoxe din Moldova”, fapt care potrivit acestuia „ar leza drepturile reprezentanţilor altor culte religioase”. Raportorul mai recomandă Guvernului să ia o poziţie de lider „asigurînd o legislaţie solidă împotriva discriminării”.
Marţi, într-o conferinţă de presă la Agenţia „INFOTAG”, secretarul Mitropoliei, protoiereul Vadim Cheibaş, a expus poziţia oficială a ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi Întregii Moldovei, faţă de raportul reprezentantului ONU, prezentat la începutul lunii martie.
„Concluziile raportorului l-au făcut pe ÎPS Vladimir să facă o pastorală pentru credincioşii săi în care îi îndeamnă la apărarea credinţei strămoşeşti şi a Bisericii Ortodoxe. Mitropolitul consideră prea din cale afară declaraţia reprezentantului ONU privind „statutul privilegiat al Bisericii Ortodoxe în Moldova” şi consideră că prin modificarea legislaţiei pentru înlesnirea pătrunderii lejere a diverselor culte în R.Moldova se întrevede un atac direct la adresa Bisericii Ortodoxe din Moldova”, a spus Cheibaş, precizînd că pastorala ÎPS Vladimir poate fi ascultată pe site-ul Mitropoliei.
Vadim Cheibaş a declarat că „Biserica Ortodoxă nu poate fi pusă pe picior de egalitate cu alte culte religioase din Moldova”. „Ţara noastră este o ţară ortodoxă şi nu dorim să fim amestecaţi cu alte culte religioase. Considerăm că prin astfel de iniţiative de liberalizare a legislaţiei privind înregistrarea cultelor religioase nu se doreşte altceva decît distrugerea Bisericii Ortodoxe din interior”, a apreciat protoiereul.
Întrebat cum va reacţiona Biserica dacă va fi adoptată, totuşi, Legea Antidiscriminare, care prevede nediscriminare inclusiv după orientarea sexuală, Vadim Cheibaş, a menţionat că „Biserica nu trebuie să se conformeze atunci cînd statul aprobă legi care contravin învăţăturilor bisericeşti”.
„Biserica recunoaşte existenţa păcatului, însă este categoric împotriva legiferării acestuia. Ar fi bine ca Guvernul să găsească o posibilitate de a evita ca numele păcatului să apară în lege. Noi nu dorim să devenim o ţară lipsită de personalitate”, a declarat secretarul Mitropoliei.
Referindu-se la deciziile autorităţilor locale din cîteva raioane de a interzice manifestaţiile homosexualilor, Vadim Cheibaş a menţionat că „ar fi bine ca şi autorităţile locale din Chișinău să ia o atitudine similară”.
Sursa: infotag.md
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1586
- Populația:
- 12667 locuitori
Sîngerei este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Sîngerei. Amplasat în nordul republicii, pe malul stâng al rîului Ciulucul-Mare, oraşul Sîngerei este situat la o distanţă de 108 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 12667 locuitori. Prima menţiune documentară a localităţii Sîngerei datează din anul 1586.
Comments
(0)