|
În Moldova va fi deschisă o uzină nouă
Autoritățile Republicii Moldova planifică să construiască o instalație de prelucrare a subproduselor de origine animală care nu sînt destinate consumului uman.
Se prevede că o astfel de întreprindere va fi capabilă să proceseze circa 15 mii de tone de materie primă pe an.
Acest lucru a fost discutat în cadrul reuniunii dintre conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și reprezentanții Agenţiei Japoneze pentru Cooperare Internaţională (JICA) și misiunii din partea PADECO, ambele fiind organizații nipone.
În cadrul întrevederii a fost menționată necesitatea unei instalații de prelucrare în Moldova cu capacitatea de pînă la 15 000 de tone de materie primă procesată pe an și crearea unui sistem eficient pentru colectarea, transportarea și utilizarea produselor de origine animală, deșeurilor de abator și cadavrelor animalelor. Această instalație ar fi o reală soluție pentru menținerea situației epizootice favorabile din țară, inclusiv pentru protecția mediului.
O atenție deosebită a fost acordată subiectului privind acțiunile sanitar-veterinare și de siguranță a alimentelor în vederea includerii Republicii Moldova în lista țărilor cu drept de export în UE a ouălor și cărnii de pasăre.
Principalul obiectiv al Reprezentanței JICA și Misiunea PADECO este de a colecta informația de bază pe sectorul agricol și de a sugera posibilitățile de cooperare JICA pentru dezvoltarea sectorului agricol din Republica Moldova.
Source:
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Стволовые клетки можно вырастить самостоятельно - Голоданием
- Античный фонтан Антонина (Видео)
- Трёхостровское огневище: тайна древнего кургана на берегу Дона (+Фото)
- Нездоровый образ жизни - удел малообразованных людей
- Изобретатель летающих тарелок - гениальный Шаубер
- 10 десять продуктов, которые могут помочь вашему телу хорошо пахнуть
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1912
- Populația:
- 769 locuitori
Agronomovca este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Agronomovca, Zăzulenii Noi și Negurenii Noi. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Ungheni şi la 95 km de Chişinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 769 de oameni. Satul Agronomovca a fost întemeiat în anul 1912.
Comments
(0)