31 january 2012, 16:38 Moldovan reality views 3094
31 january 2012, 16:38 Moldovan reality views 3094

Experţii ADEPT: Parlamentul Moldovei ajustează legile la necesităţile de moment şi reduce din stabilitatea şi previzibilitatea cadrului legislativ

Doar 4% din legile adoptate de Parlament în anul 2011 ţin de politicile statului, iar circa 35% vizează ratificarea şi aderarea la unele acte internaţionale, arată un raport de monitorizare a activităţii Parlamentului, realizat de Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT).

Totodată, potrivit raportului, din cele 94 de hotărîri adoptate de către Legislativ, 64% au avut ca subiect numirea în funcţii publice sau demiteri. „Practic 60% din legile adoptate de către Parlament sînt legi de modificare sau completare a unor acte legislative, ceea ce ne face să credem că acest număr mare de modificări poate fi interpretat ca o ajustare a actelor la necesităţile de moment şi reduce din stabilitatea şi previzibilitatea cadrului legislativ”, a spus Elena Prohniţchi, coordonator de proiecte ADEPT.

Experţii ADEPT au mai evidenţiat că, în 2011, Parlamentul s-a întrunit în mai puţine şedinţe plenare decît ar fi trebuit. „Au avut loc 61 şedinţe plenare, inclusiv trei şedinţe speciale. Ţinînd cont că şedinţele în plen au loc de două ori pe săptămînă, deputaţii ar fi trebuit să se întrunească în 86 de şedinţe sau cu 28 de şedinţe mai mult”, a declarat directorul ADEPT, analistul Igor Boţan. „Este oarecum jenant să constaţi că aproximativ o treime din şedinţele, care trebuiau să aibă loc, nu au avut loc, iar criza politică se datorează, în mare parte, faptului că deputaţii nu-şi îndeplinesc obligaţiunile”, a subliniat Boţan.

Raportul de monitorizare „Activitatea Parlamentului Republicii Moldova în anul 2011”, a fost elaborat de către Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT) şi Institutul pentru Politici Publice din Bucureşti, în cadrul unui proiect comun „Responsabilizarea demnitarilor aleşi: mecanisme eficiente pentru eficientizarea monitorizării performanţelor membrilor Parlamentului”.

 

Sursa: noi.md

 

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1643
Populația:
2432 locuitori

Ineşti este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanţa de 1 km de oraşul Teleneşti şi la 91 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2432 de oameni. Satul Inești a fost menționat documentar în anul 1643.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.