|
Moldova a renunţat la preşedinţia CSI în anul 2017
Republica Moldova a renunţat la preşedinţia CSI în anul 2017.
Despre aceasta a anunţat joi, la Moscova, consilierul preşedintelui Rusiei, Iurii Uşakov, care a făcut declaraţii pentru presă.
Comentînd agenda de lucru a Summit-ului şefilor statelor CSI, care va avea loc vineri în Kîrgîzstan, el a spus că, la Summit, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va vorbi despre priorităţile preşedinţiei CSI în anul 2017.
"Aceasta pentru că Moldova, care trebuie să preia preşedinţia după principiul rotaţiei, a renunţat la ea. După Moldova e rîndul Rusiei", a spus Uşakov.
Potrivit lui, printre priorităţile de care va vorbi Putin se numără consolidarea eficienţei structurilor CSI, sporirea autorităţii Comunităţii în lume, combaterea terorismului.
Consilierul preşedintelui Rusiei a mai spus că la summit-ul jubiliar al şefilor statelor CSI nu vor participa toţi preşedinţii ţărilor din Comunitate. La summit nu vor participa preşedinţii Turkmenistanului şi Uzbekistanului, care, în ultimul an, şi-au înrăutăţit relaţiile cu Kîrgîzstan din cauza unor litigii teritoriale. Ucraina va fi reprezentată de ambasadorul său în Kîrgîzstan, iar Moldova - de prim-ministrul Pavel Filip. Ziarul de guvern "Rossiyskaia gazeta" menţionează că, "potrivit Constituţiei Moldovei, prim-ministrul este prima persoană a republicii". În realitate, preşedintele Nicolae Timofti a refuzat să participe la summit deja al doilea an consecutiv.
La finele summit-ului de la Bişkek, şefii statelor vor semna o declaraţie în legătură cu jubileul CSI, unde vor fi prezentate rezultatele activităţii şi vor fi trasate obiectivele de dezvoltare ulterioară. Participanţii la summit vor semna un document privind combaterea comună a terorismului şi a pericolului drogurilor. Totodată, se preconizează ca anul 2017 să fie declarat Anul familiei în CSI, iar anul 2018 - Anul culturii.
"CSI a devenit o platformă importantă pentru integrarea statelor participante. Formarea Comunităţii în timpurile grele a contribuit la soluţionarea unor probleme dificile. Crearea CSI a determinat dezvoltarea atît a cooperării politice, cît şi a celei comercial-economice", a subliniat Uşakov.
El a recunoscut că Georgia a ieşit oficial din componenţa CSI, iar Ucraina a anunţat că intenţionează să iasă din Comunitate şi nu mai plăteşte cotizaţiile.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1644
- Populația:
- 803 locuitori
Mîndra este un sat din cadrul comunei Hîrjauca, raionul Călăraşi. Satul Mîndra se află la distanţa de 20 de km de orașul Călăraşi, şi la 73 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 803 locuitori. Localitatea a fost menționată documentar în anul 1644.
Comments
(0)