|
Chirtoca: Ideea națională trebuie să țină cont de tradițiile bogate ale Moldovei (Video)
La baza ideii naționale a moldovenilor trebuie să fie tradițiile bogate de administrare a gospodăriei și gestionare a statului, a căror temelie a fost pusă încă în Moldova Medievală.
Totodată, între reprezentanții multiplelor comunități naționale de pe teritoriul Moldovei nu ar trebui să apară disensiuni interetnice. Opinia a fost expusă de către președintele fracțiunii comuniștilor și celor fără de partid din Consiliul municipal Chișinău (CMC), Vasili Chirtoca, într-un interviu acordat postului „Accent TV", informează NOI.md.
Vasili Chirtoca îndeamnă să ne îndreptăm privirile spre istoria medievală a Moldovei, cînd a fost înregistrat apogeul dezvoltării țării. „Moldova Medievală timp de 200 de ani a fost unul dintre cele mai bogate state din Europa. Acest stat controla Marea Neagră. Flota Moldovei era vizibilă și în Marea Mediterană", a menționat consilierul municipal.
„Acest stat atrăgea în dezvoltarea sa oameni care aveau capacitatea de a face comerț, de a se ocupa de economie, indiferent de naționalitate. Este vorba de genovezi, evrei, armeni, cazaci și, bineînțeles, moldoveni. Toate acestea trebuie studiate. Desigur, noi trebuie să rămînem aici, să menținem relații de prietenie cu toată lumea. Acestea trebuie să se afle la baza ideii naționale", consideră Vasili Chirtoca.
„Ideea națională a moldovenilor este foarte bine expusă pe un site cunoscut. Este vorba de site-ul public moldovenii.md", a conchis Vasili Chirtoca.
În cadrul aceluiași interviu Vasili Chirtoca a declarat că este împotriva creării în Moldova a națiunii civice. În opinia lui, pentru crearea unui stat stabil și prosper este nevoie de un fundament bazat pe naționalism sănătos, iar autoritățile sînt obligate să respecte principiile propriei limbi, națiuni și ale statului.
Source:
- Правительство организует ярмарку вакансий
- МИД выразил соболезнования в связи с гибелью гражданки Молдовы в результате теракта в Тель-Авиве
- Молдаванка погибла в результате теракта в Тель-Авиве
- Обнародованы подробности операции по эвакуации молдавских граждан из Ливана
- Важное сообщение посольства Молдовы в Израиле
- Update: Сколько молдаван попросили эвакуировать их из Ливана
- ATC-Agrotehcomerț представил на Moldagrotech супертехнику по очень выгодным ценам ©
- Экопоселению Ковчег 22 года. Часть 1 (Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Агромашина представила широкую гамму техники на выставке Moldagrotech
- Планета начала жить в другом измерении
- Эта трава входит в число выдающихся целительных трав!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1425
- Populația:
- 1495 locuitori
Ciuteşti este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Ciuteşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Nisporeni și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1495 de oameni. Satul Ciutești a fost menționat documentar în anul 1425.
Comments
(0)