08 june 2016, 14:00 Moldovan reality views 4007
Peste 40 de dosare au fost depuse la competiția Moldova Eco Energetică
08 june 2016, 14:00 Moldovan reality views 4007

Peste 40 de dosare au fost depuse la competiția Moldova Eco Energetică

Un număr de 46 de dosare au fost depuse la cel mai mare concurs de premiere a iniţiativelor de succes în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice, Moldova Eco Energetică. Competiția a ajuns la cea de-a șasea ediție, informează MOLDPRES.

Lansată în anul 2012, competiția Moldova Eco Energetică a devenit tot mai strînsă, în cinci ani fiind depuse la concurs circa 180 de dosare. Proiectele inovative privind utilizarea şi promovarea energiei regenerabile şi eficienţei energetice au fost depuse de persoane private, instituţii publice, companii private, reprezentanţi ai societăţii civile, mass media.

Prezentarea proiectelor s-a încheiat în acest an la 5 august. Urmează ca dosarele depuse să fie examinate de către cinci paneluri de evaluare, formate din experţi independenţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului relevante domeniului energiei regenerabile şi eficienţei energetice.

Câştigătorii Competiţiei Moldova Eco Energetică 2016 vor fi cunoscuţi şi premiaţi în cadrul Galei Moldova Eco Energetică, care va avea loc pe 2 decembrie curent.

Scopul competiţiei este de a susţine cele mai bune iniţiative în producerea, transportul, distribuţia şi consumul eficient de energie din surse regenerabile, precum şi în dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, a inovaţiilor în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice.

Concursul Moldova Eco Energetică este organizat de Agenţia pentru Eficienţă Energetică, sub egida Ministerului Economiei, la iniţiativa şi în parteneriat cu Proiectul Energie şi Biomasă din Moldova.

Source: www.moldpres.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1422
Populația:
1583 locuitori

Criva este un sat şi comună din raionul Briceni. Criva este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Criva este cel mai de vest punct a Republicii Moldova, situat în lunca rîului Prut, la hotarul a trei ţări Moldova – Ucraina – România, amplasat la o distanţă de 35 km de oraşul Briceni. Treitoriul satului este traversat de şoseaua şi calea ferată de importanţă naţională şi internaţională. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1583 de oameni. Satul Criva este atestat documentar la 1422.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.