|
Parlamentul a votat amnistierea a 1700 de deţinuţi
1700 de deţinuţi vor fi amnistiaţi cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova. În acest sens, Parlamentul a votat în prima lectură comasarea a două proiecte de lege înaintate de Guvern şi un grup de deputaţi socialişti.
Potrivit proiectului înaintat de Guvern, vor cădea sub incidenţa actului de amnistie, aproximativ 1300 de condamnaţi. Suplimentar la aceasta, la circa 400 de condamnaţi, le poate fi aplicată liberarea condiţionată înainte de termen de la executarea pedepsei cu închisoarea sau liberarea după reducerea termenului.
Potrivit autorilor, actul de amnistie constituie o modalitate de prevenire şi reparare a prejudiciului suportat din cauza condiţiilor rele de detenţie, dar şi o măsură de depopulare a instituţiilor de detenţie.
Proiectul stabileşte că nu vor fi amnistiate persoanele care au săvârşit infracţiuni deosebit sau excepţional de grave, precum şi cele condamnate pentru concurs de infracţiuni. Totuşi, având în vedere că din această categorie de persoane unii au executat deja termene mari de detenţie, proiectul de lege propune ca pedeapsa penală aplicată acestora să fie redusă, cu anumite excepţii.
Persoanele care au executat pedeapsa închisorii, cu excepţia celor cărora le-a fost înlocuită pedeapsa principală sub formă de amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii cu pedeapsa închisorii, la eliberarea din locurile de detenţie beneficiază de o indemnizaţie unică în mărime de 75% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent. În acest context, din bugetul statului urmează a fi alocat aproximativ 5,7 milioane de lei pentru achitarea indemnizaţiilor de eliberare.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1877
- Populația:
- 405 locuitori
Hîrtop este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bruslachi, Mocreachi, Hîrtop și Marian. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Grigoriopol și la 65 km de Chișinău. Populaţia satului Hîrtop alcătuia 405 oameni în anul 2007. Satul Hîrtop a fost menționat documentar în anul 1877.
Comments
(0)