|
Şoferii din R. Moldova vor achita cele mai mari amenzi din Europa (Grafic)
Moldovenii vor achita cele mai mari amenzi rutiere din Europa. Şi asta după ce, recent, Parlamentul a adoptat modificări legislative prin care unitatea convenţională utilizată la stabilirea amenzilor este majorată de la 20 la 50,5 lei. Concluzia aparţine analiştilor de la Institutul pentru Politici şi Reforme Europene.
„Ca urmare a modificării votate de Parlament în prima lectură, odată cu creşterea unităţii convenţionale se va majora şi amenda pe care o achităm în raport cu salariul mediu pe economie. Astfel, Moldova va deveni lider în plan european în ceea ce priveşte amenzile rutiere, amenda pentru depăşirea vitezei cu 21 km/h, fiind echivalentă cu 30% din salariul mediu pe economie. Dacă ar fi să comparăm cu media europeană, noi vom achita de 5 ori mai mult pentru amenzile rutiere", susţine Eugen Ghileţchi, economist IPRE.
În ceea ce priveşte intervenţia pentru prejudiciile cauzate de infracţiuni, experţii IPRE consideră oportună fie separarea tipurilor de unităţi convenţionale pentru infracţiuni şi contravenţii, fie creşterea numărului de unităţi aplicate pentru anumite infracţiuni.
„Pentru a nu pune o presiune de peste 250% pe cetăţeni, în condiţiile unei contracţii economice, este binevenit ca nivelul unităţii convenţionale să fie echivalent cu 0.5% din salariul mediu pe economie, adică de 25.25 lei. Aceasta reprezintă o creştere de 25% faţă de anul precedent, ceea ce va acoperi o parte din costurile provocate de inflaţie", consideră Adrian Ermurachi.
La elaborarea acestei analize, experţii au comparat nivelul amenzii pentru depăşirea vitezei de circulaţie cu 21km/h raportat la salariul mediu pe economie în 21 de ţări europene.
Media pe cele 21 de state arată că cetăţenii acestor ţări achită 5.2% din salariul lunar pentru depăşirea vitezei de circulaţie cu 21 km/h. Cel mai înalt nivel se înregistrează în România – 15.6% din salariul mediu, iar la polul opus se află Austria – 1.5% din salariul mediu.
În condiţiile actuale, când unitatea convenţională este de 20 lei, depăşirea vitezei cu 21 km/h pe teritoriul Moldovei se sancţionează cu 600 lei, echivalentul a circa 27€, reprezentând 12.1% din salariul mediu pe economie.
Noile prevederi vor intra în vigoare imediat ce legea va fi votată în lectura a doua de Parlament.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1661
- Populația:
- 739 locuitori
Iorjniţa este un sat din cadrul comunei Cosăuţi, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Soroca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 739 de oameni. Satul Iorjnița a fost menționat documentar în anul 1661.
Comments
(1)