17 march 2016, 14:16 Moldovan reality views 5416
Serviciul Fiscal a explicat aplicarea codurilor IBAN
17 march 2016, 14:16 Moldovan reality views 5416

Serviciul Fiscal a explicat aplicarea codurilor IBAN

Serviciul Fiscal de Stat reamintește cetățenilor că contribuabilii persoane fizice sînt obligați să depună Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit aferent anului 2015 pînă la 25 martie curent.

Totodată, Fiscul a atras atenția asupra faptului că, începînd cu anul 2016, achitările se realizează utilizînd codul IBAN (International Bank Account Number). Codul IBAN poate fi vizualizat utilizînd aplicația „CODUL IBAN – încasări".

După cum se menționează în comunicatul SFS, în perioada de pînă la 25 martie, persoanele fizice pot depune Declarația la orice organ fiscal, indiferent de locul de reședință al acestora. Pentru comoditate și facilitarea modului de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit este necesară prezența la inspectoratul fiscal teritorial pentru a solicita Declarația precompletată, prezentînd buletinul de identitate.

La momentul recepționării Declarației cu privire la impozitul pe venit, în cazul existenței obligației de plată la buget a impozitului, inspectorul care recepționează declarația comunică codul IBAN, la care urmează a fi efectuată achitarea impozitului pe venit.

Recepționarea, în mod gratuit, a plăților în numerar în contul obligațiilor privind impozitul pe venit de către persoanele fizice cetățeni se asigură la următoarele instituții, cu care Ministerul Finanțelor are încheiate contracte de prestare a serviciilor corespunzătoare: BC „Moldova Agroindbank" S.A., BC "Moldindconbank" S.A., BC "Eximbank – GruppoVeneto Banca" S.A. şi ÎS "Poşta Moldovei".

În cazul efectuării achitării impozitului pe venit prin intermediul BC "Moldinconbank" S.A., BC "Eximbank – GruppoVeneto Banca" S.A. şi ÎS "Poşta Moldovei, persoana este obligată să prezinte actul de identitate şi codul IBAN.

La SFS au atenționat că BC „Moldova Agroindbank" S.A., la recepționarea plăților aferente impozitului pe venit solicită completarea şi prezentarea formularului „Solicitare de încasare a plăţii", unul dintre elementele căreia este şi codul IBAN.
Solicitarea de încasare a plății de la persoane fizice se va completa conform modelului indicat.

La prezentarea Declarației cu privire la impozitul pe venit organului fiscal teritorial, în cazul existenței obligației de plată, urmează să se solicite eliberarea formularului „Solicitare de încasare a plății de la persoane fizice", în condițiile în care contribuabilul dorește să efectueze achitarea impozitului pe venit prin intermediul BC „Moldova Agroindbank" S.A. La oficiile BC „Moldova Agroindbank" S.A, persoana fizică, suplimentar formularului „Solicitare de încasare a plății de la persoane fizice", va prezenta și actul de identitate.

În cazul persoanelor fizice, care prezintă de sine stătător Declarația cu privire la impozitul pe venit (prin poștă sau nemijlocit la oficiul fiscal), codul IBAN poate fi vizualizat de sine stătător accesînd aplicația „CODUL IBAN – încasări", disponibil pe pagina web a Ministerului Finanțelor www.mf.gov.md, ori în compartimentul „Panou informativ".

În cazul în care apar dificultăți la identificarea codului IBAN, persoana este în drept să se adreseze la orice organ fiscal teritorial pentru a obține informația necesară.

Source: www.noi.md

Keywords:

impozit , declaraţie

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1932
Populația:
651 locuitori

Mărdăreuca este un sat din cadrul comunei Boşcana, raionul Criuleni. Satul este situat la o distanţă de  19 km de oraşul Criuleni şi la 25 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 651 de oameni. Satul Mărdăreuca a fost întemeiat în anul 1932.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.