|
Iohannis: Așteptăm primii pași concreți din partea Chișinăului
România va acorda Republicii Moldova prima tranșă din împrumutul de 150 de milioane de euro promis, după ce vor fi înregistrate primele rezultate pe calea reformelor. Declarația aparține președintelui României, Klaus Iohannis, și a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferințe susținute în comun cu președintele Nicolae Timofti.
Șeful statului român a reiterat condițiile în care guvernul de la Chișinău va putea beneficia de acest împrumut. „Moldova are acum un nou guvern, un prim-ministru, pe care l-am întîlnit și care mi se pare hotărît să pună în practică ce a promis. Așteptăm primii pași concreți pe calea reformelor, după care, fără îndoială, vom putea să purcedem la acordarea primei tranșe. Este vorba de condiții care țin de buna guvernanță bancară, de independența justiției, de aprobarea unui așa-numit roadmap cu FMI. Cred că noul guvern are tot interesul pentru a începe rapid aceste reforme", a remarcat Klaus Iohannis.
Demnitarul român a menționat că rezoluția adoptată recent de miniștrii de externe ai UE privind Republica Moldova conține aceleași recomandări pe care le are și Bucureștiul față de țara noastră.
„Miniștrii europeni de externe au confirmat că evaluarea noastră asupra situației din Republica Moldova este una corectă. Am toată convingerea că nu vom merge în Moldova să discutăm pe mai multe voci, ci vom merge și vom discuta aceleași lucruri, care, în definitiv, sînt importante nu pentru noi. Respectarea acestor principii va duce la o integrare europeană avansată și la bunăstarea cetățenilor moldoveni", a declarat Klaus Iohannis.
Precizăm că președinții României și Republicii Moldova au avut astăzi o întrevedere la București.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1882
- Populația:
- 311 locuitori
Larga este un sat din cadrul comunei Zolotievca, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 27 km de orașul Anenii Noi și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 311 oameni. Satul Larga a fost menționat documentar în anul 1882.
Comments
(1)