|
Ostalep: Vor fi găsite suficiente voturi pentru confirmarea guvernului
Declarațiile lui Mihai Ghimpu și ale lui Iurie Leancă privind refuzul de a face parte dintr-o coaliție largă cu comuniștii nu trebuie luate în serios, pentru că asistăm la un târg politic, miza căruia este gradul de reprezentare în viitorul guvern, consideră analistul.
Şi liderul PL Mihai Ghimpu, şi Iurie Leancă, liderul unui grup de parlamentari neafiliați, vor accepta o coaliție cu comuniștii în cazul în care vor fi satisfăcute aspiraţiile lor privind puterea, este sigur Valeriu Ostalep, directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice şi Securitate.
Joi, după ce șeful de facto al PLDM, Valerii Streleț, a declarat că formaţiunea sa renunţă să mai negocieze cu PDM în privinţa formării unei noi coaliții de guvernare, liderii partidelor Liberal şi Popular European au declarat că nu doresc să facă parte dintr-o coaliție largă cu PCRM.
"Dacă mâine lui Leancă i se va propune să fie prim-ministru, el va vota nu numai cu comuniștii, dar și cu partide de o orientare mai serioasă. La fel şi Ghimpu. Faptele ne fac să presupunem însă că lui Leancă nu-i va reveni funcția de premier, iar Ghimpu nu va căpăta ceea ce ar vrea, de acea ei şi-au început scâncetul de copiii", a menţionat interlocutorul, subliniind că declarațiile lui Ghimpu și ale lui Leancă "nu trebuie luate în serios, pentru că acestea fac parte din tactica procesului de negocieri".
În legătură cu asta, Valeriu Ostalep și-a exprimat încrederea că în Parlament vor fi găsite suficiente voturi pentru confirmarea noului guvern. "La moment, doritori de a participa la guvernare sunt practic 101 deputați. Totuşi, voi fi atent deocamdată în ceea ce-i privește pe socialiști – acum ei nu se vor implica sub nicio formă în negocieri. Toți ceilalți, fără excepție, sunt gata măcar azi să facă parte din guvern. Totul depinde doar calitatea în care vor accede acolo", consideră Ostalep.
"De aceea, vom fi martorii unor combinații stranii. În cel mai apropiat timp, am putea avea cele mai neașteptate formule, însă guvernul va fi ales. Toate aceste declarații ar trebui apreciate doar ca o târguială la piață", a rezumat analistul.
Pentru alegerea guvernului Moldovei este necesară susținerea a 51 de deputați. Fracțiunile PDM, PL, dar și grupul Leancă acumulează împreună doar 35 de voturi.
La 3 octombrie, au început consultările între PDM și PCRM, după care spicherul parlamentului, Andrian Candu, a declarat că democrații sunt gata să facă o coaliție cu comuniștii în cazul în care partenerii tradiționali de alianță, în particular PLDM, vor refuza să se așeze la masa tratativelor.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1656
- Populația:
- 3012 locuitori
Carahasani este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Carahasani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ștefan Vodă și la 119 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3012 oameni. Satul Carahasani a fost menționat documentar în anul 1656.
Comments
(0)