|
Vînzătorul de baloane din Parcul Valea Morilor, cine este el? (Foto)
Faceți cunoștință, acesta este Serioja. Îl puteți întîlni în Parcul Valea Morilor, cînd vinde baloane. Lui Serioja îi place să comunice și de aceea am decis să-l cunoaștem mai bine și să petrecem împreună cu el o zi minunată de toamnă.
Dimineața lui Serioja începe cu un duș, apoi el ia micul dejun și navighează pe internet, actualizîndu-și paginile de pe rețelele sociale. Uneori el privește televizorul, de cele mai dese ori programe umoristice. Serioja crede că umorul va salva planeta, de aceea încearcă și el să glumească mult. El are responsabilități acasă și ca orice om, uneori, mai lenevește și refuză să dea cu aspiratorul.
Dar iată la sport Serioja nu poate renunța. Cu ajutorul halterelor și exercițiilor pentru abdomen, căci el se antrenează în fiecare zi, a reușit să-și construiască o carcasă musculară, care-l ajută să trăiască. După prînz Serioja începe să se uite la ceas în așteptarea orelor de lucru. În curînd va ieși afară cu bicicleta și un munte de baloane. La intrare, el își va saluta vecinii și se va îndrepta spre lac. Acolo va schimba cîteva vorbe cu lucrătorii care dau în chirie biciclete și cu angajații cafenelei și va începe să lucreze.
Astăzi, sînt puțini oameni veniți la lac și putem schimba cîteva vorbe. Serghei își amintește cum acum un an i-a plăcut o domnișoară și cum i-a oferit în dar un balon și un trandafir. Nu a fost să fie posibilă o prietenie cu această fată, dar el încă mai visează la familie și copii. Este posibil că anume atunci Serghei a înțeles că baloanele le plac tuturor.
Acum familia lui Serioja e mama, sora și nepoțica. El se simte responsabil pentru ele și încercarea să cîștige mai mulți bani. Fără bicicletă nu ar avea o asemenea posibilitate. Prietena lui mai veche, tricicleta, se defectează adesea, iar picioarele lui Serioja abia de încap între roată și cadru.
Serghei strigă în două limbi că de la el puteți cumpăra baloane. Dacă e nevoie poate să strige și în limba engleză. Atunci cînd vorbim despre hobby-uri, rămînem surprinși de cît de vizat e în problemele de artă. Lui îi place mult să deseneze, ba chiar a adus cu el desenele, pe care ni le va arăta după lucru. Astăzi i-a mers cu cumpărătorii, pe drum am întîlnit o nuntă și am vîndut toate baloanele odată.
Toamna cererea pentru baloane este mai mică, decît în timpul verii. Serghei poate să meargă toată ziua în jurul lacului și să nu vîndă niciun balon. Dar astăzi este o zi reușită, marfa a fost vîndută într-un timp record. Vremea bună și timpul liber ne-au făcut să mergem la terenul sportiv amenajat cu aparate.
Mama lui Serioja își amintește cu groază, cum a mers fiul ei într-acolo fără permisiune. În ciuda pericolului care-l paște pe el în lumea mare, mama lui recunoaște că independența fiului ei o salvează de disperare. Uneori, ei fac sport împreună.
După ce-și încheie antrenamentul Serghei ne arată desenele sale. El este foarte îngrijorat, pentru că desenele arată copilărește. Dar noi știm cît de mult s-a străduit și cît de dificil este pentru el să tragă fiecare linie. Serghei s-a împrietenit cu profesorul său de artă de la școală din apropiere. Timp de doi ani a luat lecții de desen, iar acum băiatului îi reușesc de minune autoportretele.
După plimbare noi bem cafea și ne îndreptăm încet spre casă. Pe drum rămînem din nou surprinși de faptul cît de mulți prieteni are Serioja. Se pare că pe toți oamenii pe care îi întîlnim pe drum, el îi cunoaște. El este întotdeauna deschis pentru dialog. Poate de aceea energia lui vitală găsește răsunet în inimile tuturor acelora care-l înconjoară.
P.S. În cazul în care vechea bicicletă se va defecta de tot, el va pierde posibilitatea de a lucra și de a duce o viață activă. În Moldova nu există triciclete pentru adulți, de aceea mama lui Serioja apelează la ajutorul tuturor acelora care nu pot rămîne indiferenți. Dacă aveți posibilitatea să-l ajutați pe Serioja, vă rugăm să telefonați: 069 974 254.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1590
- Populația:
- 392 locuitori
Receşti este un sat din cadrul comunei Dobruşa, raionul Șoldăneşti. Satul are o suprafaţă de circa 0.50 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 3.25 km. Satul Recești este situat la o distanță de 30 km de orașul Șoldănești și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 392 de oameni. Prima atestare a satului Recești datează din anul 1590.
Comments
(0)