|
Republica Moldova asigură dreptul de a solicita azil
Aderînd la Convenţia privind statutul refugiaţilor şi Protocolul său adiţional, Republica Moldova şi-a asumat obligaţia de-a asigura protecţie persoanelor care au decis să se refugieze în ţara noastră. Pe parcursul ultimilor 10 ani au beneficiat de diferite forme de protecţie în Republica Moldova peste o mie de persoane, originari din 31 de state ale lumii (Armenia, Siria, Afganistan, Turcia, Sudan etc.).
Motivele pentru care persoanele solicită azil sunt diverse, dar întotdeauna vorbim despre existenţa unor elemente de violenţă, persecuţie sau pericol pentru siguranţa şi integritatea fizică sau morală a persoanei.
Tensionarea situației internaționale, intensificarea conflictelor armate, precum și conflictul ucrainean a condus la creșterea nesemnificativă a solicitărilor de azil în țara noastră. Toate cererile sînt examinate individual, în contextul Legii nr. 270 privind azilul în Republica Moldova din 18.12.2008.
În sistemul național de azil sunt înregistrate 554 persoane (situația din 01 septembrie), dintre care:
-138 solicitanți de azil, originari din Ucraina – 64, Siria – 19, Irak – 8, Afganistan – 6, etc.
-141 refugiați, originari din Siria – 76, Afganistan – 15, Irak – 8, Uzbekistan – 6, etc.,
-275 beneficiari de protecție umanitară, originari din Siria – 117, Ucraina – 95, Armenia – 15, Irak – 9, etc.
Aproximativ 40% din numărul total o reprezintă femeile și copii, 10% persoane în etate iar 50% bărbați apți de muncă.
Din momentul obținerii unei forme de protecție persoanele pot beneficia de activități de integrare din partea statului care contribuie la cunoașterea limbii de stat, creșterea capacităților de a se autoîntreține și devenirea membri activi în comunitate.
Source:
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1905
- Populația:
- 146 locuitori
Victoria este un sat din cadrul comunei Sărăteni, raionul Leova. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Leova și la 71 de km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 146 de oameni. Satul Victoria a fost menționat documentar în anul 1905.
Comments
(0)