|
Noua strategie: Cum în Moldova vor fi educați copiii și părinții lor?
În Moldova a fost elaborat în premieră un document, ce creează bazele politicii de stat în domeniul educației copiilor. Cu o inițiativă în acest sens a venit Ministerul Educației al RM. Noile reguli de educație, într-un fel sau altul, vor avea impact asupra tuturor cetățenilor.
Totodată, experții consideră că proiectul trebuie perfecționat și examinat în cadrul dezbaterilor publice, deoarece în forma lui actuală el este rupt de realitate, lăsînd loc pentru prea multe întrebări și ambiguități.
Internetul îi duce în eroare pe părinți
Ministerul Educației intenționează să adopte un document-cadru, care va elabora politici în domeniul educației pentru organele publice și instituțiile de învățămînt. Este vorba despre strategia pentru perioada de pînă în 2021, îndreptată spre educația corectă a copiilor de către părinții lor.
În opinia funcționarilor din sistemul de învățămînt, practica existentă este depășită și mulți dintre părinți sunt duși în eroare de informația obținută de la prieteni sau de pe Internet.
Proiectul presupune modificări legislative, cu ajutorul cărora, mamele și tații vor putea fi trași la răspundere pentru neglijarea obligațiilor părintești. Spre exemplu, în cazul nefrecventării de către copii a orelor de studii și a comportamentului lor asocial.
Această idee este discutată în interiorul ministerului de cîțiva ani. Autorii inițiativei fac trimitere la un șir de studii, care au stabilit niște indicatori alarmanți. Printre acestea se numără și studiul, efectuat în 2010 de către Ministerul Sănătății, în comun cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. În acesta se menționează legătura dintre mortalitatea infantilă înaltă și neinformarea părinților privind regulile de alăptare și îngrijire a bebelușilor.
Un alt studiu efectuat cu sprijinul UNICEF constată că fiecare al cincilea copil are un părinte care lucrează peste hotare. În cazul a 5% dintre copii, peste hotare lucrează ambii părinți. Totodată, în majoritatea absolută a familiilor vulnerabile, în special, în localitățile rurale, lipsesc cărțile pentru copii.
Ministerul de profil propune introducerea în Moldova a profesiei de educator la domiciliu. În licee, colegii și universități ar putea apărea specialitatea „Educația părintească". Astfel, funcționarii speră să sporească stima copiilor față de familie și părinți, față de generațiile mai în vîrstă, să-i pregătească de căsătorie și de viața de familie. Pentru aceasta vor fi create programe educaționale speciale.
Totodată, vor fi create condiții pentru educația corectă a copiilor cu ajutorul presei, Internetului și televiziunii.
Ministerul Educației: „Acest domeniu necesită reforme profunde"
Reprezentantul direcției analiză, monitoring și elaborarea politicilor din cadrul Ministerului Educației al RM, a menționat pentru corespondentul NOI.md că deocamdată, nu există un document final, asta deoarece strategia se află la etapa de dezbateri.
În opinia lui, acest document este astăzi foarte necesar în calitate de bază a politicii unice de stat în domeniul educației: „Lipsa îndelungată a unor indicatori clari, distanțarea statului de educația noii generații, subestimarea procesului educațional în învățămîntul primar au condus la faptul că acest domeniul necesită reforme profunde.
Noua strategie va uni toate schițele, toate documentele adoptate în acest domeniu. Adoptarea lui va demonstra că statul recunoaște importanța dezvoltării instituțiilor sociale de educație și prioritatea formării la copii a valorilor de bază."
Ministerul speră că strategia va determina politica și acțiunile statului, ale organizațiilor obștești, părinților, instituțiilor de învățămînt de creare și susținere a sistemului de educare și formare a personalității.
„Problemele educației sunt percepute diferit"
Strategia a generat un val de critici nu doar din partea societății civile și a cadrelor pedagogice, dar și din partea unor funcționari. Ultimii consideră că la elaborarea și adoptarea acestei strategii importante este nevoie de o abordare extrem de precaută, deoarece în ultimul timp în societate și așa au apărut multe divergențe.
Majoritatea experților susțin că strategia de educație a copiilor în Moldova e necesară, dar nu sub forma unui document, ce se rezumă doar la un set de măsuri și este îndreptat spre realizarea intereselor donatorilor străini cu susținerea lor financiară. Este nevoie de un document, care va stabili factorii cu impact negativ asupra copiilor și măsuri reale și concrete de ameliorare a situației.
„În cercurile profesionale noi am discutat mult pe marginea acestei strategii, deoarece noi vedem în ea o mulțime de neajunsuri, menționează unul dintre experții NOI.md. Eu personal consider că subiectele de bază ale strategiei nu cuprind o mulțime de direcții importante.
Este foarte greu de creat conceptul acestei strategii în condițiile în care societatea e atît de dezbinată. Trebuie să construim atent componentele acestui program pentru a nu amplifica și mai mult tensiunea din societate, deoarece multe probleme de educație sunt percepute diferit.
Propunerile ministerului poartă, în general, un caracter declarativ, majoritatea dintre ele nu sunt însoțite de acțiuni concrete. În acestea sunt menționate, dar nu reflectate problemele, amenințările societății moldovenești moderne, pentru soluționarea cărora, după idee, este destinată această strategie.
Acest fapt creează riscuri pentru interpretarea și adoptarea deciziilor iresponsabile și ambigue de management. Este nevoie de concretizarea scopurilor și conținutului procesului educațional, o corelare mai clară față de sarcinile trasate. O atenție deosebită trebuie atrasă mecanismelor de realizare a strategiei, conștientizării acțiunilor de implementare a lor".
Cursul spre ideologia și valorile „occidentale"
Majoritatea specialiștilor intervievați de NOI.md au făcut concluzii destul de dure: strategia propusă de Ministerul Educației este „comandată" de donatorii străini și organizațiile neguvernamentale, impunîndu-i populației reguli „străine" de educație a generațiilor. Inițiativa conține cursul spre ideologia și valorile „occidentale", ce nu corespund realităților locale, precum și tradițiilor pedagogice și de învățămînt din Moldova.
Este vorba că sub umbrela acestui concept, donatorii occidentali promovează în sistemul educațional din Moldova tehnologii, care nu țin cont absolut de criteriile identității naționale a poporului. În opinia experților, această circumstanță se va manifesta mai clar în cadrul promovării ulterioare a proiectului, la etapa planurilor și sarcinilor concrete.
Societatea este sceptică și din cauza că după ce proiectul strategiei educației va fi aprobat de guvern, Ministerul Educației va elabora un plan complex de implementare a ei. Acest document va deveni obligatoriu pentru toate instituțiile de învățămînt și de copii din Moldova, adică noile reguli de educație, într-un fel sau altul, vor avea impact asupra tuturor cetățenilor.
Specialiștii menționează că autorii proiectului apelează la metode, care e puțin probabil că vor putea fi realizate în practică. În special, este vorba despre reeducarea forțată a părinților „răi", în spiritul valorilor și metodelor bune și democratice de educație.
Totodată, autorii inițiativei pun accentul pe „prioritatea drepturilor copilului", uitînd să indice și obligațiile față de părinți, familie, societate. De asemenea lipsesc măsurile eficiente sau cel puțin reale de soluționare a problemelor sociale din familiile moldovenești, ce conduc la neajunsurile și lacunele în educația părintească.
Justiția juvenilă: momentul de răscruce
Experții mai menționează că strategia propusă de Ministerul Educației ar putea constitui un punct de cotitură în problema introducerii în Moldova a justiției juvenile. Este vorba despre o protecție judiciară specializată a copiilor și adolescenților, crearea în Moldova, după exemplul unui șir de țări din Europa Occidentală, a unei rețele de instituții ce se vor ocupa de contravenienții minori.
Reacția față de această idee în țara noastră este mai degrabă negativă decît pozitivă. Potrivit unor opinii, justiția juvenilă ar putea distruge institutul familiei și provoca corupția din partea funcționarilor. Mulți specialiști sunt categoric împotriva introducerii acesteia în modul în care este prezentată în Occident, deoarece aceasta presupune renunțarea la actuala practică și construcția unui sistem complet nou.
„Asemenea inovații trebuie introduse în Moldova treptat, cu respectarea realităților naționale, comentează surse din cadrul Uniunii avocaților din Moldova. Perspectiva unei preluări simple a sistemului de justiție juvenilă de model occidental nu este justificată, este nevoie de identificarea unui model eficient pentru condițiile noastre.
Dacă un asemenea compromis nu va fi găsit, organele de tutelă, judecătoriile și alte structuri, ce activează pe teritoriul Moldovei, sunt destul de eficiente pentru soluționarea litigiilor cu participarea minorilor și fără sistemul de justiție juvenilă. Circa 90% dintre țări au mers pe calea ce nu presupune introducerea acestui sistem.
Justiția juvenilă, în esență, nu înlătură problemele sociale în educația copiilor, dar aduce elemente de control în viața cotidiană a familiilor. Acest fapt vine în contradicție cu mentalitatea națională și cultura tradițională.
În multe țări, introducerea justiției juvenile a demonstrat rezultate extrem de negative, inclusiv, distrugerea legăturilor de familie, protestul activ al părinților, răspîndirea viciilor printre tineri, majorarea numărului de cazuri de decădere din drepturile părintești.
În Moldova se planifică atribuirea unor competențe largi asistenților sociali pentru implicarea în procesul de educație și de studii al copilului. Însă, în același timp, aceștia nu vor purta răspunderea corespunzătoare pentru acțiunile lor. În rezultat, ar putea crește probabilitatea unei imixtiuni necontrolate în familii, precum și impunerea pentru părinți a unor reguli de educație a copiilor.
Ținînd cont de specificul local, există un risc sporit că decăderea din drepturile părintești va fi aplicată pe scară largă și nimeni nu va purta răspundere pentru copii. Iar pentru implementarea unor programe de educație cu adevărat utile statul nu are resurse financiare. Bani nu sunt nici pentru stimularea remunerării asistenților sociali. Cred că majoritatea prevederilor din noua strategie, promovată de Ministerul Educației, vor rămîne doar pe hîrtie".
Victor Surugiu
Source:
- Майя Санду отреагировала на гибель раввина, гражданина Молдовы, проживавшего в ОАЭ
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- Если сломана лимфа система, то другие очистительные органы сильно перегружаются (+Видео)
- Грандиозный концерт, посвященный великому композитору Иону Алдя-Теодоровичу ©
- Подводный Стоунхендж переписал историю человечества (+Фото)
- Лучшие рецепты зубных порошков. Топ 12 рецептов
- Киригуа, древний город зооморфов (+Фото)
- Ноябрь — самый обнаженный месяц
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1800
- Populația:
- 1724 locuitori
Taraclia de Salcie este un sat şi comună din raionul Cahul. Taraclia de Salcie este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Cahul și la 161 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1724 de oameni. Satul Taraclia de Salcie a fost menționat documentar în anul 1800.
Comments
(0)