|
A fost dat startul sezonului de recoltare a strugurilor de masă
Producătorii de struguri de masă au început culesul viilor. Deşi recolta este bună, iar canicula nu a dăunat producţiei, marfa va fi mai puţină decât anul trecut. Autorităţile preconizează ca o bună parte din producţie să fie exportată, relatează Mesager.
Ludmila Danilov lucrează al doilea an la vie. Femeia spune că este cam obositor să culegi strugurii pe aşa căldură, dar se bucură că are un loc de muncă stabil. „Strugurii sunt frumoși, ne bucurăm și îi așezăm în lădiță. Astăzi am ieșit de mai dimineață în câmp, că e soarele puternic, dar așa, la 8:00 începem lucrul, până la orele 17:00", spune femeia.
Pe câmp, fiecare muncitor are o misiune bine stabilită, bărbaţii se ocupă de transportarea lăzilor cu struguri, iar femeile culeg. Şi așa, zeci de oameni vor culege strugurii de pe 70 de hectare. Viile aparţin unei cooperative din Cimişlia, fondată de șase agricultori. Fermierii spun că se aşteaptă la o recoltă de aproximativ 600 de tone de struguri.
„Preconizăm o roadă puțin mai mare ca anul trecut, din cauza că sortul de Codreanca care azi se recoltează îl îngropăm de îngheț, cu toate că necesită foarte mari cheltuieli", afirmă Ion Baban, președintele Cooperativei.
Pentru a spori calitatea strugurilor, aici au fost construite câteva frigidere şi două camere de prerăcire.
Marfa va fi vândută pe piaţa din Republica Moldova sau exportatorilor. Un lot de struguri a fost deja cumpărat de un exportator. Strugurii vor ajunge în scurt timp în Rusia. „Rusia oferă un preț mai avantajos, ceea ce este și pentru noi mai convenabil și pentru producătorul de la fața locului. Eu sunt de acord că trebuie să colaborăm cu toate țările europene, dar până când, Rusia ne oferă un preț mai bun", susține Marin Pavalache, exportator.
Autoritățile de la Chișinău prognozează pentru 2015 o recoltă de aproximativ 85 de mii de tone struguri de masă. Dintre acestea, aproape 60 de mii de tone urmează a fi exportate.
Anul trecut, agricultorii au cules aproape 100 de mii de tone de struguri. În acest an, producătorii vor cere pentru un kilogram de struguri de masă, 15-16 lei.
Source:
- В какие сроки в Румынии надеются присоединиться к Шенгену
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Изобретатель летающих тарелок - гениальный Шаубер
- 10 десять продуктов, которые могут помочь вашему телу хорошо пахнуть
- Изюм и вода помогают в чистке печени!
- Сериал - Последний Богатырь. Наследие
- 10 самых смешных финалистов фотоконкурса WPOTY 2024
- Касатка мечтает выбраться из маленького бетонного бассейна (+Видео)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1439
- Populația:
- 1512 locuitori
Brătuleni este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Brătuleni și Cîrneşti. Localitatea se află la distanța de 35 km de orașul Nisporeni și la 98 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1512 oameni. Satul Brătuleni a fost menționat documentar în anul 1439.
Comments
(0)