24 february 2015, 09:35 Moldovan reality views 7523
Producătorii din Moldova „preferă să fie duși de trend”
24 february 2015, 09:35 Moldovan reality views 7523

Producătorii din Moldova „preferă să fie duși de trend”

Merele moldovenești au un gust excelent și pot fi pe placul mai multor pieți. Dacă producătorii din Moldova pot oferi o calitate bună și un ambalaj adecvat, ei vor putea accede pe multe piețe din Europa și Asia, consideră Sanjeev Gulati, directorul executiv companiei I.G.International din India.

Acesta a făcut parte dintr-un grup de oameni de afaceri indieni, care a vizitat recent Republica Moldova pentru a explora oportunitățile de export a produselor agroalimentare moldovenești.

Sanjeev Gulati a menţionat într-un interviu pentru proiectul ACED că, inițial, a cunoscut un reprezentant al unei companii moldoveneşti, care a vizitat India și a aflat câte ceva despre produsele noastre. Ulterior, a vorbit cu acesta în cadrul expoziției internaționale Fruit Logistica, la Berlin, unde a avut ocazia să guste din merele moldovenești, care i-au plăcut.

„Am vorbit și cu alți cumpărători, care, de asemenea, au opinii bune despre merele din Moldova. Astfel, compania a decis să organizeze o călătorie de recunoaștere în țara voastră, pentru a mă informa pe loc despre oportunitățile de colaborare cu producătorii voștri", a menţionat omul de afaceri.

Deşi susţine că nu a finalizat studiul de piaţă, Sanjeev Gulati a menţionat că Moldova, deși are un sector agricol mare, nu este și un producător de mere de talie mondială, mai curând un jucător regional. Piața merelor în India, de exemplu, este de 1.9 milioane tone / an, în timp ce producția de mere în Moldova se cifrează la 400.000 tone anual, pe timpuri bune.

„În țara mea, merele sunt cele mai bine vândute fructe. În afară de producția autohtonă, India importă mere dintr-o serie de țări – SUA, Chile, China, Italia, Franța, Iran. Pe de altă parte, compania pe care o reprezint exportă fructe atât pe continentul asiatic, cât și pe cel european. Nu ne limităm la o singură regiune sau țară – mergem acolo unde există cerere și sunt oportunități", a relatat omul de afaceri indian.

El a relatat că a observat că producătorii din Moldova „preferă să fie duși de trend", în loc să devină dinamici și să urmărească evoluțiile pe piețele externe.

„Când s-a închis piața tradițională, iar Europa și-a deschis porțile pentru fructele voastre, multă lume s-a reorientat spre Occident. Dacă, însă, prețurile sau condițiile de livrare în Occident se vor schimba, ei vor fi, iarăși, nevoiți să caute consumatori în alte zone geografice, să pornească multe lucruri de la zero. Părerea mea este că nu trebuie să încarci toate produsele într-un singur tren – trebuie să aveți un portofoliu cât mai diversificat", a opinat Sanjeev Gulati.

De notat că India nu figurează în lista ţărilor unde R.Moldova exportă fructe. Printre statele „exotice", unde fermierii au început sau şi-au declarat intenţia de a exporta producţia agricolă figurează Bangladeş, Egipt, Qatar.

Proiectul Competitivitatea Agricolă şi Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED) este un program de 5 ani, cofinanţat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi Corporaţia " Millennium Challenge Corporation" (MCC). Obiectivul principal al proiectului constă în sporirea succeselor sectorului agricol moldovenesc în producerea şi comercializarea produselor cu valoare adăugată înaltă.

Source: www.moldova.org

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1462
Populația:
219 locuitori

Drujineni este un sat din cadrul comunei Pruteni, raionul Făleşti. Satul Drujineni este situat la distanța de 22 km de orașul Fălești și la 161 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 219 oameni. Satul Drujineni a fost atestat la 25 septembrie 1462 cu denumirea Duşeşti, Drujeşti.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.