Mobilier nou pentru copiii de la Gimnaziul-internat din Străşeni
Gimnaziul-internat din Străşeni a primit astăzi în dar 22 de bănci şcolare noi. Donaţia a fost oferită de organizaţia “ДОБРАЯ МОЛДАВИЯ – MOLDOVA MAGICA” de comun acord cu o companie din Republica Moldova care produce mobilă. Membrul organizaţiei, Stanislav Straveţ, susţine că nu este pentru prima dată cînd copiii din acest gimnaziu primesc daruri, le sînt organizare concerte şi totul datorită voluntarilor care doresc să aducă bucurie pe chipurile copiilor. ”Asemenea fapte, puse la cale de oameni cărora le pasă de viitorul copiilor, au un rol determinant, cu atît mai mult cu cît ele sînt făcute în aceste vremuri de criză”, a spus directorul gimnaziului, Mihail Negru. Potrivit lui, unele dintre băncile pe care le are în dotare şcoala, pe lîngă faptul că sînt învechite, nu corespund vîrstei copiilor. Întrebat, de ce ar mai avea nevoie copiii, Mihail Negru a spus că de grijă părintească. “Banca este foarte frumoasă şi îmi va fi mult mai comod să scriu şi voi învăţa mai bine”, a spus unul dintre elevi.
Organizaţia “ДОБРАЯ МОЛДАВИЯ – MOLDOVA MAGICĂ” a fost înregistrată oficial în anul 2010. Activitatea organizaţiei este îndreptată spre ajutorarea nu doar a copiilor orfani, dar şi a persoanelor în etate de la casele de bătrîni, a veteranilor ş.a.
Sursa: noi.md
- Голосование диаспоры: запретить или отрегулировать?
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1610
- Populația:
- 2143 locuitori
Izvoare este un sat şi comună din raionul Făleşti. Izvoare este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 20 km de orașul Fălești și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2143 de oameni. Satul Izvoare a fost menționat documentar în anul 1610.
Comments
(0)