![]() |
Photo: ipn.md |
Gheorghe Cosovan comentează reforma MAI
Reforma MAI s-a soldat cu distrugerea sistemului poliţienesc şi îndepărtarea poliţiei de societate. Constatarea aparţine fostului vice-ministru de interne, Ghenadie Cosovan, şi a fost lansată în cadrul emisiunii „Pahomi" de la postul de televiziune „Realitatea TV", transmite IPN.
Ghenadie Cosovan a adus acuzaţii ministrului de interne, acum în exerciţiu, Dorin Recean, pentru faptul că ar fi promovat în funcţiile cheie diletanţi, în timp ce profesioniştii au fost ignoraţi. „Începând cu anul 2013, au fost susţinuţi diletanţi şi aventurieri care au venit în poliţie pentru a-şi satisface interesele personale meschine. Au fost cazuri când pe parcursul unui an unele din aceste persoane au fost avansaţi de la gradul de locotenent-major la cel de locotenent-colonel, fără ca persoana respectivă să fi participat cel puţin la o reţinere. Există chiar şi un ministru-adjunct de interne, care a primit gradul de colonel peste noapte , fără ca să fie comis cel puţin o faptă eroică. Între timp, poliţişti ai căror merite au fost recunoscute chiar şi pe plan internaţional, au fost înlăturaţi din sistem", a precizat fostul funcţionar.
Colonelul Cosovan consideră că a fost comisă o greşeală şi atunci când inspectorii de sector au fost scoţi din subordinea administraţiei publice locale. „Acum primarul nu are nici o pârghie în lupta cu criminalitatea şi asigurarea ordinii publice, aşa precum i-o cere mandatul. Deşi trebuie s-o facă, primarul nu are pârghii pentru a lupta cu comerţul stradal, publicitatea neautorizată sau comercializarea mărfurilor contrafăcute", a punctat Cosovann.
Ghenadie Cosovan vede o gafă şi în faptul că poliţiştilor le-au fost anulate înlesnirile pentru locuinţă şi raţia alimentară. „Dacă anterior un poliţist putea să supravieţuiască, acum acest lucru este imposibil. Salariul poliţistului este de trei mii de lei, iar din aceşti bani el trebui să achite gazda, să-şi întreţină familia, să-şi procure uniformă şi rechizite de birou, ba chiar şi să facă bacul pentru maşina de serviciu", a adăugat colonelul.
Ghenadie Cosovan mai susţine că poliţia a devenit extrem de politizată. „Este mai grav ca în perioada guvernării comuniste. Atunci Voronin a declarat la şedinţa unui colegiu al MAI că orice poliţist va fi demis dacă va îndrăzni să devină membru de partid şi şi-a onorat promisiunea. Acum avem situaţii când şefi de poliţie sunt membri de partid şi chiar participă la şedinţe de partid", a lansat încă o acuzaţie fostul funcţionar.
Ghenadie Cosovan a afirmat că există mai multe candidaturi pentru funcţia de ministru de interne în viitorul Guvern, dar cel mai probabil va fi acceptată candidatura unui angajat din sistemul poliţienesc, care încă n-a atins vârsta de 40 de ani, are o pregătire bună în afara ţării şi s-a făcut remarcat prin meritele sale în lupta cu criminalitatea şi peste hotare.
Source:
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Идея для сбора дождевой воды (Видео)
- Три кита знаменитой на весь мир системы педагога Антона Макаренко
- Мудрая притча о школе и воспитании
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1672
- Populația:
- 2858 locuitori
Iabloana este un sat şi comună din raionul Glodeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Soroca și Iabloana. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Glodeni și la 164 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2858 de oameni. Satul Iabloana a fost menționat documentar în anul 1672.
Comments
(0)