Icoana Sfîntului cuvios Serghie de la Radonej se va afla pînă duminică la Chişinău
Foto: idrp.ru |
Icoana Sfîntului cuvios Serghie de la Radonej, adusă în Moldova săptămîna trecută, ajunge mîine şi la Chişinău. Sfînta imagine se va afla pînă duminică la Mănăstirea Ciuflea din capitală, după care va merge la sudul Moldovei, la Comrat şi Cahul.
Preşedintele Asociaţiei Pro Ortodoxia, Ghenadie Valuţa, însoţit de alţi doi preoţi, a ieşit astăzi în faţa presei ca să îndemne creştinii să meargă la biserică să vadă icoana sfîntă şi să nu dea curs speculaţiilor politice care se vehiculează pe marginea acestui eveniment.
Ghenadie Valuţa,preşedintele asociaţiei „Pro-Ortodoxia": «Ca să rezistăm duhovniceşte, moral, noi prin noi forţa nu avem în acest popor, déjà ne-am convins, este nevoie de o intervenţie metafizică, de ajutorul lui Dumnezeu, şi prezenţa acestui sfînt în ţara noastră, este un prilej de a ne uni în jurul icoanei lui, de a primi binecuvîntarea la această luptă duhovnicească contra păcatului».
Părintele Maxim, Moscova: «Fluxul mare de oameni care continuă să vină să vadă icoana vorbeşte despre faptul că poporul ortodox înţelege valoarea acestui eveniment şi îl valorifică pe cuviosul Serghie, care are o putere magică în rugăciunea în faţa Domnului».
Înainte să ajungă în Moldova, icoana Sfîntului cuvios Sergie a vizitat Belarusul, Kazahstanul, Asia Centrală şi mai multe eparhii din Ucraina. Sfîntul Serghie este cunoscut drept întemeietorul celei mai mari şi mai vestite mănăstiri din Rusia, „Sfînta Treime".
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1912
- Populația:
- 187 locuitori
Ciuluc este un sat din cadrul comunei Egorovca, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Fălești și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 187 de oameni. Satul Ciuluc a fost menționat documentar în anul 1912.
Comments
(0)