|
Photo: moldpres.md |
Încrederea moldovenilor în poliţie este în creştere
Încrederea moldovenilor în poliţie a crescut la finele anului trecut. Aproape jumătate dintre aceştia sînt mulţumiţi de activitatea structurii respective. Datele au fost colectate în cadrul unui sondaj de opinie realizat de Institutul de Politici Publice (IPP) în perioada noiembrie-decembrie 2013 şi făcute publice astăzi, relatează MOLDPRES.
Potrivit directorul executiv al IPP, Arcadie Barbăroşie, scopul acestui sondaj a fost de a măsura impactul reformelor Ministerului Afacerilor Interne asupra publicului. „Dorim să cunoaştem aşteptările cetăţenilor privind ordinea publică, prevenirea şi combaterea criminalităţii şi problemele cu care oamenii se confruntă”, a declarat Barbăroşie.
Conform datelor sondajului, cea mai mare încredere populaţia o are în pompieri şi salvatori (80%), iar la polul opus se află carabinierii şi poliţia de frontieră (45%).
Mai mult de jumătate dintre respondenţi au declarat că ştiu despre reforma MAI, însă sînt sceptici că aceasta va avea rezultate pozitive. Totodată, moldovenii consideră că cea mai mare problemă a poliţiei este corupţia.
Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a declarat că în urma consultării acestor cifre eforturile se vor canaliza pe două priorităţi. „Ne vom strădui să îmbunătăţim condiţiile de muncă ale poliţiştilor şi să luptăm în continuare cu flagelul corupţiei”, a menţionat Recean.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1212 respondenţi, cu vîrsta de peste 18 ani, din diferite localităţi ale ţării şi finanţat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chişinău.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1867
- Populația:
- 4090 locuitori
Răuţel este un sat şi comună din raionul Făleşti. Răuţel este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 20 km de orașul Fălești și la 137 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4090 de oameni. Satul Răuțel a fost menționat documentar în anul 1867.
Comments
(0)