|
Vremea caniculară și oamenii de la sate: Treburile de zi cu zi nu suportă amînare
În aceste zile, în Moldova sînt temperaturi caniculare, pentru oamenii de la sate însă vremea toridă nu este motiv de odihnă. Cu toate acestea, medicii atenţionează că expunerea prelungită la soare poate cauza probleme grave de sănătate.
Oamenii de la sate, și pe arșiță, se trezesc de dimineață și se ocupă de treburile gospodăreşti, care nu suportă amînare.
Fie că au de cosit iarba, de strîns fructele numai bune pentru compot sau de terminat o construcţie din curte, sătenii muncesc toată ziua. De cealaltă parte, cei care locuiesc în orașe, au decis că o escapadă la sat îi va salva de temperaturile insuportabile, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova.
Reprezentanţii serviciilor de urgenţă sfătuiesc populaţia să consume suficiente lichide, pentru a evita deshidratarea, dar şi să evite expunerea la soare în intervalul orar 11 - 18. De la începutul lunii, medicii de la ambulanţă au înregistrat 15 cazuri de insolație și trei persoane care au leşinat în stradă. 11 pacienţi au fost transportați la spital.
„În ultimul timp, s-a mărit numărul de apeluri cu privire la simptomele insolaţiei. De obicei, persoanele sună cu dureri de cap, ameţeli, vomă, febră. Pe zi, pot să preiau în jur de cinci-şapte apeluri legate de insolaţie şi simptomele acesteia”, spune Ilona Borodai, operator la Serviciul 112.
În această perioadă, oamenii sînt îndemnaţi să foloseasă loţiuni de protecţie solară, să poarte pălării şi haine în culori deschise şi să evite consumul de alcool sau de băuturi care conţin cofeină. În cazuri de urgenţă, apelaţi Serviciul 112.
Amintim că în țară, este instituit Cod Galben de caniculă pînă în data de 04 iulie.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 1758 locuitori
Săseni este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bahu și Săseni. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Călărași și la 72 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1758 de oameni. Satul Săseni a fost menționat documentar în anul 1437.
Comments
(0)